Virusul care seceră vieți și după 100 de ani. Dosarul secret al Gripei Spaniole

Pandemia de gripă spaniolă din 1918, cea mai mortală din istorie, a infectat aproximativ 500 de milioane de oameni din întreaga lume – aproximativ o treime din populația planetei – și a ucis între 20 și 50 de milioane de victime, inclusiv aproximativ 675.000 de americani.

Gripa din 1918 a fost observată pentru prima dată în Europa, Statele Unite și părți din Asia înainte de a se răspândi rapid în întreaga lume.

La acea vreme, nu existau medicamente sau vaccinuri eficiente pentru tratarea acestei tulpini de gripă ucigașă. Cetățenilor li s-a ordonat să poarte măști, școli, teatre și afaceri au fost închise și cadavrele îngrămădite în morgă improvizate înainte ca virusul să pună capăt marșului său mortal global.

Afiș din 1918 care avertiza populația în legătură cu gripa spaniolă
Afiș din 1918 care avertiza populația în legătură cu gripa spaniolă
Primul val, mult mai ușor decât al doilea
Primul val al pandemiei din 1918 a avut loc în primăvară și a fost în general ușor. Bolnavii, care au prezentat simptome tipice de gripă precum frisoanele, febra și oboseala, s-au recuperat de obicei după câteva zile, iar numărul de decese raportate a fost scăzut.

Cu toate acestea, un al doilea val extrem de contagios a apărut cu răzbunare în toamna acelui an.

Victimele au murit la câteva ore sau zile de la apariția simptomelor, pielea devenind albastră și plămânii umplându-se cu lichid care le-a provocat sufocarea.

Similitudinile cu perioada actuală sunt nenumărate. Al doilea var, devastator, s-a declanșat în momentul în care autoritățile din Spania au relaxat restricțiile.

Și în 1918, obiectele din spațiile publice, inclusiv telefoanele, erau dezinfectate în mod. Cei care nu respectau regulile – pentru că exista și atunci un grup care se opunea restricțiilor și avertismentelor legate de gripa spaniolă – puteau primi amenzi de 100 de dolari pentru nepurtarea măştii. O sumă uriașă pentru acea vreme.

Dar relativ repede, oamenii au înţeles de la bun început că mulţimile pot amplifica transmiterea bolii.

Gripa spaniolă face victime și azi
În doar un an, 1918, speranța medie de viață din America a scăzut cu 12 ani.

Finalul pandemiei ar fi avut loc în 1920, când s-a reușit mult discutata „imunitate de turmă”. Însă, în realitate, virusul continuă să ucidă și azi.
„Au fost găsite urme ale aceluiaşi virus în alţi viruşi gripali. Gripa spaniolă a continuat să apară, să sufere mutaţii şi să dobândească materialul genetic al altor viruşi”, spune Dr. Benito Almirante, şeful unităţii de boli infecţioase din cadrul spitalului Vall d’Hebron din Barcelona.

Sursa: evz.ro

74 de vizualizări

Susțineți presa independentă. Ne puteți sprijini printr-o donație prin PayPal:

LASA UN COMENTARIU