VIDEO – Nationalistii ucrainieni arunca Politicienii Corupti LA GUNOI!

politicieni-gunoi

Corupţia este un flagel care macină administraţia din Ucraina de ani de zile, fiind chiar una din principalele cauze ale revoltelor de stradă din iarna trecută. Pentru că autorităţile abia fac faţă, naţionaliştii radicali au decis să facă “curăţenie” în propriile oraşe. Astfel militanţi ai partidului “Sectorul de dreapta” din oraşul port Odesa au oprit pe stradă un oficial ucrainean suspectat pentru delapidare de fonduri. După un schimb de replici, acesta a fost luat pe sus, aruncat şi îndesat pur şi simplu într-un tomberon pentru gunoi.

Incidentul a avut loc săptămâna trecută iar victima naţionaliştilor a fost directorul Fondului Național de Asigurări din Odesa, Oleg Rudenko. Acesta este suspectat că şi-ar fi însuşit ilegal circa 50.000 de dolari din fondurile destinate copiilor refugiaţi din zonele de conflict.

Pentru a aceste fapte a fost iniţial suspendat din funcţie, dar a făcut apel şi şi-a reluat activităţile după plata unei amenzi

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

2 comentarii

  1. Minunat!
    As vrea sa vad si la noi asa ceva!
    Dar nuuuu…pustii de la noi se inghesuie doar pe stadioane sau in parcuri!
    Cat timp au bani de buzunar si parinti in viata (pentru sponsorizare), n-au nicio treaba! Pana nu le va ajunge cutitu' la os si nervii-n pioneze, nu cred ca in Ro.voi vedea lucruri asemanatoare.
    Pe de alta parte, la noi – fitosii din politica – au garzi de corp si masini…

  2. Nationalistii ucrainieni ,daca ar fi NS cu adevarat ,ar trebuii sa mearga in Kiev si sa faca un national maidan ,sa il prinda pe sionistul Porosenko si pe celalalte unelte ale lui Obama ,care s-au instalat la putere in Ucraina prin lovitura de stat ,trebuie pusi toti la un zid si impuscati gen Ceausescu.
    Si pe urma sa incerce sa negocieze un tratat de pace cu rusii ,fratii lor slavi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *