VIDEO: Dorin Cocoş a CEDAT NERVOS! Milionarul a plâns în faţa judecătorilor!

dc2

Paparazzii spynews.ro au obţinut imagini senzaţionale cu fostul soţ al Elenei Udrea. Resemnat, milionarul – cunoscut ca un apropiat al cercului din jurul fostului preşedinte Traian Băsescu – pare că a ajuns la capătul puterilor.

Din imaginile obţinute, nu este foarte greu să realizezi „ce l-a lovit” pe Dorin Cocoş. Milionarul pare că a cedat nervos în momentul în care, imediat după el, Alin Cocoş – fiul său – a fost chemat să răspundă întrebărilor judecătorilor.

Omul de afaceri s-a aşezat pe banca din boxa acuzaţilor şi a început să plângă. S-a abţinut doar în momentul în care fiul său a ajuns în imediata sa apropiere.

dc1

De altfel, pe tot parcursul audierilor, Dorin Cocoş a părut resemnat şi abătut. Lucru uşor de înţeles în condiţiile în care omul de afaceri este acuzat că „a promis, pretins şi primit în perioada  ianuarie 2011  –   2012  de la numitul Gheorghe Stelian suma totală de 16 milioane euro, în tranşe”. Banii urmau să ajungă la Alina Bica şi Sergiu Diacomatu „pentru asigurarea soluţionării a două dosare de despăgubire”. Milionarul este acuzat de trafic de influenţă şi dare de mită şi riscă ani grei de închisoare.

dc3

Adriean Videanu, Dorin şi Alin Cocoş, Alina Bica şi fostul ei consilier Florentin Mihăilescu au fost arestaţi, ieri dimineaţă, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Videanu şi Alin Cocoş au fost încarceraţi la arestul Poliţiei Capitalei după ce, la câteva ore de la decizia instanţei, au fost ridicaţi de acasă de oamenii legii. Dorin Cocoş şi Alina Bica sunt deja în arest în alte două dosare – dosarul Microsoft şi respectiv cel al despăgubirilor ilegale.

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *