VIDEO: Cel mai prost hot din Romania prins in BUZAU! | GAFE AMUZANTE

hot-prost-buzau

Un vrâncean de 51 de ani poate fi declarat cel mai prost hoţ. Un şir de gafe l-au aruncat pe infractor direct în mâinile poliţiştilor din Buzău. A atras atenţia asupra sa, după ce a scos obiectele furate dintr-o maşină cu plăcuţe de înmatriculare diferite, pe care le-a întins apoi pe un trotuar, din centrul oraşului.

Infractorul a fost reţinut din faţa celui mai mare bazar din Buzău, de un echipaj de ordine publică, sesizat de o patrulă de poliţişti locali.

Suspiciunile acestora s-au conturat în momentul în care au observat că maşina parcată chiar în faţa bazarului are în faţă un număr de înmatriculare diferit de cel din spate.

Aşa s-a aflat că atât autoturismul cât şi obiectele scoase la vânzare, printre care se aflau două televizoare, un cuptor cu microunde şi o imprimantă, fuseseră furate în urmă cu aproximativ două luni.

Bărbatul a fost ridicat de echipajul de ordine publică şi condus la sediul Poliţiei municipale Buzău.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a descoperi dacă bărbatul este cel care a furat maşina sau a avut doar sarcina de a vinde obiectele furate, existând posibilitatea să fie implicate şi alte persoane.

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *