Victor Negrescu/ Culise după vizita ministrului Ghinea la Bruxelles: „Ne-am făcut de râs”

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu poate fi folosit pentru construcţia de autostrăzi, a afirmat europarlamentarul social democrat Victor Negrescu, în cadrul emisiunii Din Culisele Europei, by Claudia Ţapardel, la DC NEWS TV.

„Acest plan nu poate fi folosit pentru construcţia unor autostrăzi. Avem un program operaţional pentru aşa ceva. Majoritatea proiectelor existente în România sunt deja subscrise unor finanţări europene. Nu poţi muta banii dintr-o parte în alta”, a spus Victor Negrescu la DC NEWS TV.

Acesta a venit, însă, şi cu o idee pentru actuala guvernare.

„Am putea fi creativi, şi aici dau consultanţă guvernanţilor. Putem să introducem centurile, care nu sunt incluse în programul de finanţare pentru transporturi. Putem introduce drumuri express care nu erau în masterplanul iniţial. Putem fi foarte creativi. E nevoie de o componentă verde, smart, digitală. Sigur, pentru asta trebuie să fie cineva care gândeşte aceste proiecte, iar conform planului iniţial nu am văzut asta”, a mai spus europarlamentarul.

Citiți și:  Iohannis se implica in SCANDALUL MOMENTULUI. Sedinţă URGENTA cu Florin Cîţu şi liderii Coaliţiei

Veşti proaste din culise, după vizita lui Ghinea la Bruxelles
„Informaţia pe care o am este că trebuie să modificăm foarte mult la respectivul plan. Cred că premierul trebuie să se implice în acest subiect. Nu poate lăsa un ministru să facă asta. Un ministru dintr-un partid politic nu poate să le impună miniştrilor din alte partide ce să facă. Eu cred că premierul ar fi trebuit să îşi asume responsabilitate pentru PNRR. Ar fi trebuit să existe o unitate dedicată la nivelul Guvernului, condusă de o persoană care poate depăşi limitele spectrului politic. Altfel, ne lovim de ceea ce vedem zilele astea. Dispute politice, negocieri separate şi avem un plan total aberant. Ce avem la Bruxelles e un plan de 40 de miliarde, dar noi avem doar 29 de miliarde. Ne-am făcut de râs, după părerea mea. Este rezultatul faptului că fiecare ministru a vrut să tragă mai mulţi bani şi a cerut mai mult, dar nu e logic”, a mai spus Victor Negrescu.

Citiți și:  Iohannis se implica in SCANDALUL MOMENTULUI. Sedinţă URGENTA cu Florin Cîţu şi liderii Coaliţiei

Sursa: dcnews.ro

209 vizualizări

Susțineți presa independentă. Ne puteți sprijini printr-o donație prin PayPal:

LASA UN COMENTARIU