Vestea MOMENTULUI despre aceste PENSII. Este oficial!

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, vine cu noi precizări legate de pensiile de serviciu. Mai exact, potrivit ministrului, acest tip de pensii este unul protejat de Constituție, așa că eliminarea lor nu va fi posibilă. El a explicat însă câteva soluții în acest context.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a vorbit despre eliminarea pensiilor de serviciu. Potrivit acestuia, nu este posibil ca acest tip de pensii să fie eliminate. El a precizat că există discuții în momentul de față, inclusiv cu reprezentații din sistemul judiciar.

Totodată, ministrul menționează că de-a lungul timpului au existat mai multe semnale de alarmă cu privire la eliminarea acestor pensii, iar acum trebuie clarificat faptul că ele nu pot fi eliminate, fiind protejate de Constituție, dar și de decizile Curții Constituționale.

“Sunt discuţii care se derulează. Vor fi prezenţi la aceste discuţii de astăzi şi reprezentanţii sistemului judiciar, preşedintele CSM, doamna preşedintă a Înaltei Curţi şi doamna procuror general şi vom discuta şi astăzi, poate şi în altă zi despre problema pensiilor, dar nu în ideea de a se elimina efectiv aceste pensii, pentru că nu este posibil.

Citiți și:  Casele de pensii, OBLIGATE să returneze banii

Ştim foarte bine, au fost încercări de-a lungul timpului, am tras semnale de alarmă de-a lungul timpului să nu se creeze această iluzie în spaţiul public şi să nu se hrănească acest discurs că aceste pensii pot fi eliminate în totalitate. Aceste pensii de serviciu sunt protejate de Constituţie şi de deciziile Curţii Constituţionale”, a declarat Stelian Ion, la Ministerul Muncii.

Ce se va întâmpla cu pensiile de serviciu
Totuși, ministrul a adăugat că se ca valoarea cestor pensii să ajungă la un nivel echilibrat, cât mai aproape de salariu.

”Este important să ajungă la un nivel echilibrat, cât mai aproape de salariu, aşa cum spun şi normele europene şi cum sugerează şi criteriile internaţionale”, a adăugat ministrul.

De menționat este faptul că, în cursul zilei de luni, ministrul declara că trebuie găsite soluții pentru toate tipurile de pensii speciale, ele urmând să fie disutate astăzi cu Ministerul Muncii.

Citiți și:  Turcan pune piciorul in prag in SCANDALUL momentului. News alert

Stelian Ion susține acă sunt mai multe variante, însă trebuie găsite soluții corecte pentru ele, în funcție de cât permite Constituția, dar și deciziile CCR.

“Sunt mai multe variante. Vom merge mâine (marţi – n.r.) împreună şi cu cei din sistemul judiciar, cu reprezentanţii Înaltei Curţi, CSM. Important este să se discute toate aceste chestiuni legate de PSD, de pensiile de serviciu şi toate celelalte denumiri pe care le au generic numite pensii speciale. Deci, trebuie să găsim soluţiile pentru toate categoriile de pensii speciale, nu doar pentru unele dintre ele.

Aşa încât unele dintre discuţiile de mâine se vor purta şi în jurul acestei idei, pentru că altfel o categorie se poate considera nedreptăţită faţă de altă categorie. Dacă ne-am asumat împreună că vom rezolva această problemă, pe cât ne permit Constituţia şi deciziile Curţii Constituţionale, acest lucru trebuie să-l facem”, a declarat Stelian Ion la Parlament.

Sursa: capital.ro

LASA UN COMENTARIU