Vasile Astărăstoae, MESAJ pentru români în plină pandemie: „Să dansăm din nou. Viața nu așteaptă sub mantia fricilor”

Vasile Astărătoae, mesaj pentru români în plină pandemie. Fostul președinte al Colegiului Medicilor din România, profesorul Vasile Astărăstoae, a publicat un imn al normalității pe blogul său.

Vasile Astărăstoae: „Vrem să dansăm din nou”

„Creată în decembrie anul trecut, piesa artistului Roubaix, din grupul HK & Saltimbanks „Danser encore”, a avut un destin uimitor – a devenit simbolul unui protest. De câteva săptămâni, în toată Franța, s-au organizat întâlniri sau „flashmobs”, în piețe, în gări, în fața teatrelor închise etc. și întotdeauna s-a dansat pe aceasta melodie. Grupul HK & Saltimbanks numai în luna martie a fost prezent în 16 orașe.

Cântecul a devenit acum imnul celor care se luptă, navigând în întuneric, în mijlocul crizei COVID-19, cu măsurile absurde luate de autorități. Împreună, tineri și bătrâni, cu masca și fără mască, din toate categoriile sociale se adună, dansează pe această melodie (aoleu, greșit, nu păstrează distanța socială !!!) și se împrăștie pentru că altfel vine intelectualul godină al lor (sau poate garcea) și îi amendează.

Știu că, pentru vedetele oficiale ale pandemiei și pentru profeții apocalipsei COVID, cei care contestă măsurile eficiente de combatere (eficientă dovedită de faptul că după un an ne aflăm în valul 3 și nu în valul 4) sunt huligani, xenofobi, fasciști, inculți, sărăntoci etc. De aceea mă desolidarizez de aceștia și înfierez cu mânie proletară inconștienții care nu sunt obiedienți. Dar pentru a cunoaște dușmanul de clasă, chiaburul și sabotorul, trebuie să cunoaștem versurile și să ascultăm cântecul.

Vrem să dansăm din nou/ Vedeți gândurile noastre îmbrățișând corpurile noastre/ Să petreceți viața pe o rețea de acorduri/ Oh, nu nu nu nu nu nu nu/ Continuăm să dansăm, din nou/ Vedeți gândurile noastre îmbrățișând corpurile noastre/ Petreceți viața pe o rețea de acorduri/ Suntem păsări în trecere/

Niciodată docili și nici cu adevărat înțelepți/ Nu promitem loialitate/ În zori în toate împrejurările/ Venim să rupem tăcerea/ Și când seara la televizor/ A vorbit bunul rege/ A venit să anunțe sentințele/ Dăm dovadă de ireverență/ Dar întotdeauna cu eleganță/ În auto-metrou-loc de muncă-când bem/ Cu declarație pe care o semnăm/ Vedem absurditatea recomandărilor/ Și vai de cel care gândește/ Și vai de cel care dansează/ Fiecare măsură autoritară/ Fiecare damf de securitate/

Vede încrederea noastră cum zboară/ Sunt atât de insistenți/ Pentru a ne limita conștiința/ Să nu fim impresionați de toți acești oameni nerezonabili/ Vânzătorii de frică abundentă/ Angoasă, până la indecență/ Să știm cum să le ținem la distanță/ Pentru sănătatea noastră mentală/ Socială și de mediu/ cu zâmbetele noastre, inteligența noastră/ Să nu devenim fără sa ne opunem/ Instrumentele nebuniei lor”, a scris fostul preşedinte al Colegiului Medicilor din România pe blogul său.

Sursa: romaniatv.net