Urmeaza mazilirea lui Drulă? Orban, amenințări de vătaf pesedist la adresa miniștrilor care atacă premierul!

Fostul premier Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că orice ministru trebuie să știe că înainte de a ataca premierul trebuie să își scrie demisia și dacă nu își scrie demisia „să știe că va pleca”.

Președintele PNL susține că în niciun stat democratic un premier nu poate permite păstrarea unui ministru în Executivul pe care îl conduce, dacă acesta îl atacă.

Orban a mai spus că demiterea Vlad Voiculescu nu a fost ”un moft”, ci o obligație a premierului după ce fostul ministru al Sănătății și secretarul de stat Andreea Moldovan (demisă odată cu Voiculescu) au publicat un ordin cu noi reguli de carantinare fără ca premierul să fie înștiințat.

”Foarte multe lucruri la Ministerul Sănătății așteaptă să se termine acest exercițiu de supărare și să se pună un nou ministru (…) Orice ministru trebuie să știe că înainte de a ataca premierul trebuie să își scrie demisia. Dacă nu își scrie demisia, atunci să știe că va pleca”.

Cătălin Drulă: Florin Cîțu e „un zombie politic”

Cătălin Drulă, vicepreședinte USR PLUS și ministru al Transporturilor, îl critică dur pe premierul Florin Cîțu pentru demiterea lui Vlad Voiculescu. ”Un zombie politic”, îl caracterizează Drulă pe Cîțu, arătând că acesta și-a pierdut încrederea principalului partener de coaliție. Întrebat despre un eventual vot al USR PLUS la moțiunea de cenzură anunțată de PSD, Cătălin Drulă a spus că ”În politică toate opțiunile trebuie să fie masă, dar cred că suntem departe”.

Ministrul Transporturilor a mai arătat în interviul pentru G4Media.ro că are ”semnale” potrivit cărora ”oamenii responsabili din PNL și președintele Iohannis înțeleg ce s-a întâmplat, înțeleg că s-a pierdut încrederea partenerului de guvernare în premier. A fost o chestiune extrem de gravă ce s-a întâmplat”.

El a exclus ieșirea USR PLUS de la guvernare, arătând că schimbarea premierului e singura soluție pentru ”reașezarea” coaliției de guvernare.

Principalele declarații ale lui Cătălin Drulă:

-Despre demiterea lui Vlad Voiculescu: a fost un gest iresponsabil, de imaturitate politică, un gest meschin aproape, un gest pe persoană, nu instituțional
-Despre plângerea penală față de consilierul lui Vlad Voiculescu: Gesturi de Belarus. Premierul pe de o parte își promovează imaginea de tip modern cu tricouri Metallica, pe de altă parte apelează la vechile trucuri cu Corpul de control, cu trimis la parchet
-Vlad Voiculescu a deranjat de fapt pentru că s-a opus separării între persoanele vulnerabile și acești esențiali, cu centre speciale la vaccinare
-Despre un eventual vot la moțiunea de cenzură anunțată de PSD: Nu vreau să anticipez în momentul acesta. În politică toate opțiunile trebuie să fie masă. O moțiune de cenzură e până la urmă un act de retragere a încrederii în premier. Dar eu cred că suntem departe.
-Cred că oamenii responsabili din PNL, președintele Iohannis înțeleg ce s-a întâmplat. Din semnalele mele, ei înțeleg ce s-a întâmplat, că nu este business as usual, înțeleg că s-a pierdut încrederea partenerului de guvernare în premier. A fost o chestiune extrem de gravă ce s-a întâmplat.
-S-a discutat despre ieșirea de la guvernare. De ce să ieșim de la guvernare? E o guvernare foarte în regulă, nu ieșim din coaliție, suntem fideli față de parteneri, dar guvernarea nu stă într-un singur om, ca să repet cuvintele premierului.

Sursa: comisarul.ro