Ungurii si fotbalul, baba si mitraliera

Nici nu s-au stins bine ecourile unuia dintre puţinele momente de mândrie naţională, ce ne-au fost date să le trăim în ultima vreme, că ne vedem obligaţi la o analiză a reverberaţilor acestuia.

Nişte capete încinse şi seci udemeriste s-au gândit să reclame România la FIFA, cum că am fi xenofobi. Păi bine, hai să recapitulăm.

În data de 5 când intra primul tren cu beţivi roş-alb-verzi în România, cine urla mesaje şovine? Cine flutura steaguri, ce aduceau atingere Constituţiei României? Cine ataca oameni nevinovaţi în centrul Bucureştiului, şi cine striga mesaje şovine? Cine a sărit la bătaie şi a fost mai apoi supărat că şi-a luat-o?

Mie nu îmi place să povestesc din ce văd la televizor, ci din ceea ce văd cu ochii mei. În Braşov, văzând că se flutură steagul ungariei mari la câţiva paşi de mormintele tinerilor ucişi de soldaţii maghiari, m-am văzut nevoit să ies şi să le arăt steagul adevăraţilor stăpâni ai acestui pământ. Deşi am fost iniţial doar doi, iar mai apoi patru, am mers în faţa gării din Braşov, unde erau adunaţi beţivii hortyşti, şi am întins în mijlocul lor tricolorul şi crucea celtică. Marii ultraşi, vajnici războinici în lupte cu bătrâne de 78 de ani pe peroane bucureştene, au fost atât de şocaţi încât nici măcar un sunet nu au fost în stare să scoată, înainte ca intervenţia jandarmilor să ne mute vreo 10 metri mai într-o parte. Vitejii, deşi erau vreo 200 s-au înmuiat, văzând doar steagul României. Dar nu asta contează, ci scandările ce au urmat, odată ce s-au văzut în siguranţă: „românii sunt ţigani”, „trăiască ungaria mare”, „ţinutul secuiesc nu e România” şi câte şi mai câte. Toate au fost înregistrate de televiziunile prezente, toate au ajuns pe posturi şi toate erau cu ore bune înainte de meci.

Deci să mă mai scutească distinşii domni „secui” cu plângerile lor. Reclamaţia lor este la fel de logică, ca cea a unui hoţ, ce reclamă proprietarul casei pe care a spart-o, pentru faptul că el şi-a prins mâna în sertarul, pe care îl spărgea.

Soluţia cu aceşti domni nu este să le tolerăm faptele, nu este să ne ascundem în spatele unei false pudori şi a unei atitudini cosmopolite greşit înţelese. Nu trebuie să îi ignorăm, catalogând declaraţiile lor drept bazaconii. Trebuie să le intrăm o dată, de două ori, de câte ori este nevoie în birou şi să le arătăm steagul ţării în care trăiesc. Să le reamintim de legile, care domnesc în această ţară şi de poporul, care este stăpân. Iar dacă mai ameninţă, să le aducem aminte că nu se vor lupta cu bătrâne de 78 de ani, iar dacă nu ştiu ce va urma, să privească atenţi imaginile cu „periculoşii ultraşi” trataţi cum se cuvine la Bucureşti.

De Remus Radoiu – Agonia Natiunii

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile