“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

Ungaria clocotește de furie: O jignire și o palmă pe obrazul întregii națiuni

ungaria 1024x684 1

Ungaria și Austria au ajuns la cuțite, după ce unul dintre directorii de la Societatea austriacă de Radiodifuziune (ORF) și-ar fi exprimat dorința ca premierul Viktor Orban să moară. Este inacceptabil ca maghiarii și guvernul lor, ales în mod democratic, să fie denigrați, a transmis un reprezentant politic din Ungaria, convocându-l pe însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Austriei. Alte voci de la Budapesta au făcut apel la autoritățile care monitorizează mass-media de la Viena să intervină și să investigheze situația, acuzând fapte șocante și inacceptabile.

Viena ar putea să se confrunte cu o deteriorare serioasă a relațiilor cu Budapesta, după declarațiile făcute de un director de la presa de stat, care și-ar fi exprimat speranța ca premierul Viktor Orban să sufere un infarct sau un atac de cord și, în cele din urmă, să moară. Oficialii maghiari au reacționat imediat, fără să ierte ieșirea reprezentantului de la Viena, pe care o consideră absolut șocantă.

Un șef al presei de stat de la Viena ar dori moartea lui Orban
Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului de la Budapesta l-a convocat pe ambasadorul Austriei din cauza unei „declarații scandaloase” făcute de unul dintre directorii de la presa de stat austriacă, a transmis purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Máté Paczolay.

Ambasadorul Austriei de la Budapesta a fost convocat pentru că unul dintre directorii de la Societatea austriacă de Radiodifuziune ar fi dorit, aparent, moartea premierului ungar, a explicat purtătorul de cuvânt.

Karl Pachner, unul dintre directorii executivi ai ORF, a scris într-o postare pe Facebook, care între timp a fost ștearsă, că ar fi un „lucru corect” dacă Viktor Orbán ar face un atac de cord și, astfel, ar muri, relatează revista Heute. ORF s-a distanțat de acest mesaj, însă reprezentanții de la Budapesta nu l-au putut ierta pe autorul textului.

Ungaria promite că data viitoare nu va tolera niciun derapaj
Ministrul adjunct al afacerilor externe și comerțului, Levente Magyar, a exprimat îngrijorarea guvernului de la Budapesta în fața însărcinatului cu afaceri al Ambasadei Austriei, cu privire la declarațiile directorului de presă.

„Guvernul ungar este profund nemulțumit de faptul că unul dintre angajații de rang înalt ai presei de stat austriece l-a descris pe premierul maghiar, ales în mod democratic și susținut pe scară largă, cu cuvinte de o duritate și un caracter scandalos unice, chiar și în comparație cu actualul discurs politic european tensionat, jignind astfel fiecare maghiar”, a transmis ministrul Levente Magyar, potrivit magyarnemzet.hu.

A fost necesar să se ceară socoteală guvernului austriac, a explicat politicianul ulterior, explicând că, de fapt, Viena s-a distanțat de această declarație și și-a exprimat intenția de a coopera cu Budapesta.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Un comentariu

  1. Nu se pune problema ca Ungaria sa clotoeasca de furie, poate fi vorba doar de fidesnici, dar nici macar pentru ei nu poate fi o tema serioasa daca vreunul injura un politician…

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.