VIDEO: Uneori doctorii spun ADEVĂRUL: Paturi goale la secția ATI a Spitalului de Ortopedie Foișor conform personalului medical

„Doar un singur pacient era internat ieri dimineață acolo, după o operație”, descriu cei din personalul medical situația. Spitalul specializat în ortopedie este în administrarea Primăriei Capitalei. „Arafat ar vrea să-l implice în frontul COVID, însă managerul Stoica a transmis că instalația de oxigen nu face față”, spun medicii – conform Libertatea citată de portalul Incorect Politic.

16 paturi libere din cele 24 de la secția ATI a Spitalului de Ortopedie Foișor apar pe imaginile transmise de sursele ziarului în dimineața zilei de miercuri, 6 octombrie. Sunt 16 paturi din cele 24, dintre care 22 au ventilatoare.

Un singur loc la ATI era ocupat, după o operație. Asta în timp ce spitalul, conform angajaților, „e gol, sunt extrem de puțini pacienți internați acum”. „Persoane din conducere le-au spus celor de la Ministerul Sănătății că sunt inclusiv probleme cu oxigenul”, sună mărturiile personalului.

Spitalul Foișor e același care în primăvară a fost evacuat după ce conducerea a refuzat transformarea în unitate suport COVID.

Atunci a apărut primul conflict între managerul Stoica și Raed Arafat. Situația se repetă în momentul în care România are zero paturi libere la ATI la nivel național și cele mai mari pierderi umane de la începutul pandemiei. Un spital cu ATI refăcut Spitalul Foișor a fost unul dintre cele modernizate în mandatul Gabrielei Firea. „Spitalul Foișor dispune de o Secție de Terapie Intensivă (ATI) de înaltă tehnologie.

În secția de terapie intensivă toți pacienții vor fi monitorizați și video, cu ajutorul unui sistem de camere video montate deasupra fiecărui pat”, se arată pe site-ul propriu al instituției medicale. Instituția medicală a fost inclusă pe lista spitalelor COVID în martie 2021.

Dar managerul Cristian Ioan Stoica, cel care conduce spitalul din 1997, a refuzat. Pe 2 aprilie, directorul a trimis o scrisoare către minister prin care a argumentat că nu poate deveni spital pentru bolnavi de coronavirus. Luându-și ca suport legal un Ordin din 26 martie 2021, Stoica a afirmat următoarele: „criteriile menţionate NU sunt îndeplinite de Spitalul clinic de Ortopedie Traumatologie şi TBC Osteoarticular Foişor, fiind obligaţi să vă atenţionăm de acest context de neconformitate pentru a evita concluzii provocatoare de malpraxis”. Pe 10 aprilie, spitalul a fost evacuat. Pacienții au fost scoși în stradă. Managerul Stoica a acuzat decizia. Ministerul Sănătății a lăsat să se înțeleagă că administrația spitalului nu a colaborat cu DSU pentru mutare. Iar Raed Arafat a spus: „Am luat o decizie care a salvat vieți”.

Imaginile furnizate acum de medici, arată departamentul ATI, localizat la etajul 4 al noului corp de clădire, fără pacienți. Viceprimarul Bucureștiului: „E responsabilitatea noastră, a politicienilor. Acesta este adevărul” Cum explică autoritățile? Ministrul sănătății, Cseke Attila, este de negăsit. Acesta nu a răspuns niciunei întrebări a Libertății, în ultimele zile, pe niciunul dintre subiectele abordate de ziar.

Nici Raed Arafat, șeful DSU și cel care a coordonat evacuarea spitalului în primăvară, n-a răspuns solicitării redacției.

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasa un comentariu