Undă de șoc la nivel mondial! ANUNTUL Moscovei înainte de investirea lui Biden

Cu doar câteva zile înainte de investirea președintelui american ales, Joe Biden, Rusia anunță că se va retrage dintr-un important tratat militar. Moscova și-a exprimat regretul acestei decizii, spunând că a făcut totul pentru a salva tratatul.

Rusia a anunţat vineri retragerea sa din Tratatul “Cer deschis“, cu câteva zile înaintea depunerii jurământului de către noul preşedinte american Joe Biden, relatează AFP.

Moscova şi-a justificat decizia prin obstacole puse funcţionării sale prin retragerea SUA. Aceasta a fost anunţată în mai şi devenită efectivă la 22 noiembrie 2020.

NATO a “luat notă de intenţia declarată a Rusiei de a se retrage din tratatul Cer deschis”. Un purtător de cuvânt al Alianţei a reiterat “ataşamentul aliaţilor faţă de un control al armamentelor, dezarmării şi neproliferării eficiente la nivel internaţional, esenţiale pentru securitatea noastră”.

Acest tratat permite verificarea manevrelor militare şi a măsurilor de limitare a armamentelor ţărilor semnatare. Moscova a explicat gestul prin decizia similară luată de SUA anul trecut, transmite sursa menționată.

Ministerul de Externe rus și-a exprimat regretul pentru “obstacolele în continuarea funcţionării tratatului în condiţiile actuale”. Acesta a anunţat într-un comunicat “începerea procedurilor pentru retragerea Federaţiei Ruse din Tratatul Cer Deschis”.

SUA s-au retras din tratat anul trecut
SUA s-au retras oficial din acest tratat internaţional, semnat iniţial de 35 de ţări şi intrat în vigoare în 2002, la 22 noiembrie 2020.

După această dată, “echilibrul intereselor statelor participante (…) a fost perturbat considerabil, daune grave au fost provocate funcţionării sale”. De asemenea, „rolul Tratatului Cer deschis ca instrument de întărire a încrederii şi a securităţii a fost subminat”, apreciază diplomaţia rusă.

Moscova asigură totuşi că a făcut totul pentru a salva tratatul, dar că “propunerile sale concrete nu au primit sprijinul aliaţilor SUA“.

Mai multe țări consideră că Rusia nu a respectat tratatul „Cer deschis”
Tratatul oferă fiecărei ţări semnatare “dreptul de a efectua şi obligaţia de a accepta zboruri de observare deasupra teritoriului său”. Scopul este de a permite controlul asupra activităţilor sale militare şi a instalaţiilor strategice.

Mai multe ţări europene, între care Franţa, Germania, Belgia şi Spania, îşi exprimaseră anul trecut regretul pentru retragerea americană din tratat. Acestea menţionau totodată că împărtăşesc preocupările Washingtonului, potrivit căruia Moscova nu respecta dispoziţiile tratatului.

Retragerea Rusiei vine chiar înaintea investirii lui Joe Biden
Retragerea Rusiei din “Cer Deschis” intervine înaintea învestirii preşedintelui ales american Joe Biden la 20 ianuarie.

Ultimul tratat major în domeniul controlului armamentelor strategice, New START, între Moscova şi Washington, expiră luna viitoare. Joe Biden a declarat că doreşte reînnoirea acestuia, dar nu se ştie pentru cât timp.

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasa un comentariu