Un supoter rapidist risca 5 ani de inchisoare pentru afisarea de insemne “naziste”

colt-alb

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Ilfov, prezenți vineri seara la meciul dintre Concordia Chiajna și Rapid București (0-0), au început verificările pentru depistarea fanilor alb-vișinii surprinși de camerele de supraveghere ale stadionului pentru a-l identifica pe suporterul care a arborat un steag al României pe care erau imprimate ”însemne naziste”.

“În acest moment, pe baza probelor video, am deschis o anchetă și încercăm să dăm de urma celui care a pătruns pe stadionul din Chiajna cu un drapel al României pe care era imprimată o zvastică. Conform prevederilor legale, acesta riscă pentru fapta lui între 6 luni și 5 ani de închisoare și este căutat de organele abilitate”, explică Inspectoratul de Jandarmi Ilfov.

Un alt incident a avut loc în minutul 59, atacantul de culoare al Chiajnei, brazilianul Carlos Wellington, fiind lovit din tribună cu o banană de rapidiști. În momentul în care a încercat să îi explice ce i s-a întîmplat, atacantul ilfovenilor a primit cartonaşul galben din partea lui Marian Balaci.

Narcis Răducan, preşedintele celor de la Chiajna, a vorbit despre incident la Look TV: “Wellington plînge în vestiar după ce fanii rapidişti au aruncat cu o banană în el!”.

Citiți și:  11 septembrie 1940. Fuhrer-ul Adolf Hitler isi trimite trupele in Romania

În legătură cu această întâmplare, Inspectoratul de Jandarmi Ilfov precizează că ”nu am fost informați oficial, dar oricum nu avem atribuții în interiorul stadionului. De tot ce se întâmplă în interiorul arenei se ocupă și răspund reprezentanții firmei de pază”.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a luat deasemenea atitudine. “E trist că tocmai un suporter al clubului Rapid a facut acest gest, mai ales că Rapidul și fanii lui au avut probleme în trecut, fiind victime ale rasismului și xenofobiei. Așteptăm ca oficialii echipei să se delimiteze mai clar de acest gest. În rest, așteptăm și avem încredere în comisiile federale. Vom interveni doar dacă acestea nu vor lua decizii în consecință, dar nu cred ca va fi cazul”, a declarat Csaba Astalosz, președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării, citat de Digi Sport.

“Normal că m-au afectat scandările. Soţia şi copilul meu au fost la meci. Păcat, pentru că a fost un meci frumos. E incredibil, nu ştiu ce să zic. Nu sînt eu maimuţă sau ce au mai strigat ei. Am vorbit cu arbitrul şi am luat galben. Înseamnă că eu am greşit. Nu ştiu ce mai pot să fac. E prima dată cînd mi se întîmplă aşa ceva. Nu poţi să te concentrezi 100% cînd ţi se strigă astfel de lucruri. Asta e. Niciodată nu mi-am dorit în viaţa mea să dau un gol aşa cum mi-am dorit azi. E un moment greu, dar trebuie să trec peste asta. Dacă eu am greşit, atunci îmi cer scuze. Sper să se facă dreptate. Mi-a fost greu să îi explic copilului meu, pentru că m-a întrebat de ce au aruncat cu banana în mine. Nu sîntem la grădina zoologică!”, a răbufnit Wellington în direct la Look TV.

Citiți și:  MIROASE A TOTALITARISM! Ministrul Justiției Predoiu vrea mai multe condamnări pentru cine face acest lucru

La finalul meciului Chiajna-Rapid, mai mulți oficiali ai giuleștenilor i-au explicat observatorului că suporterii care au provocat incidentele nu au venit organizat alături de galeria care a stat la peluza din stânga. Astfel clubul se dezice de orice faptă de discriminare care i-ar putea atrage sancțiuni sau suspendări. Sursa: FrontPress.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
2 Comments
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Mariuta Dan
Mariuta Dan
6 ani in urma cu

Prinde chioru, scoate-i ochii!