Timp de patru ani, un tată și-a abuzat sexual fiica, minoră la acea vreme. Din relația imorală și interzisă a rezultat un bebeluș. În momentul în care a fost confruntat de polițiști, bărbatul a avut o explicație revoltătoare.
Un bărbat i-a oripilat pe oamenii legii. Omul susține că, timp de aproape zece ani, trăiește o poveste de dragoste cu propria sa fiică.
Coșmarul fetei a început în 2010, când era incă minoră. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, bărbatul întreţinut, în două locuinţe din Bistriţa-Năsăud, raporturi sexuale în urma cărora, în mai 2011, adolescenta a născut un copil.
Nici după ce a împlinit vârsta majoratului, tânăra nu a reușit să scape din ghearele tatălui ei. Abuzurile au continuat, în mod repetat, la una din locuinţele din jud. Bistriţa-Năsăud.
În fața anchetatorilor, omul a susținut că nu a greșit cu nimic, raporturile sexuale fiind consimțite.
Procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un bărbat acuzat de act sexual cu un minor în formă continuată (perioada 2010 – noiembrie 2014) şi incest, în formă continuată. Judecătoria Timişoara a decis arestarea preventivă a bărbatului pe 30 de zile.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!