Un lider al tiganilor din Oltenia, fost candidat la presedintie, retinut pentru dare de MITA

Fostul candidat la Preşedinţie din partea ţiganilor, Constantin Ninel Potârcă, supranumit şi “Obama de România”, a fost reţinut joi seară de procurorii din Craiova, pentru dare de mită, în urma unui flagrant. Acesta este acuzat că ar fi încercat să ofere bani unui lichidator judiciar. Anterior, Potârcă ceruse în vară o regiune autonomă pentru ţigani, pentru a scăpa de “discriminările” la care sunt supuşi de către justiţia din România.

La începutul lunii iulie, Ninel Potârcă a fost arestat preventiv de Tribunalului Gorj într-un caz de evaziune fiscală prin tranzacţii cu fier vechi, după ce ar fi creat un prejudiciu de aproximativ 4,4 milioane lei, însă Curtea de Apel Craiova a decis, ulterior, ca acesta să fie cercetat în libertate, aminteşte Mediafax.

Potârcă este suspectat că a înregistrat în contabilitatea uneia dintre firmele sale facturi fiscale care evidenţiau operaţiuni comerciale nereale în tranzacţii cu fier vechi, prejudiciul fiind de aproximativ 4,4 milioane lei. Acuzaţiile sunt similare celor din alte dosare în care Constantin Ninel Potârcă a fost cercetat în ultimii ani, el având pe rolul instanţelor două procese în care a fost condamnat deja la închisoare cu executare, sentinţele nefiind însă definitive.

În 3 iulie, au avut loc percheziţii la palatul deţinut de Ninel Potârcă în cartierul Meteor din Târgu Jiu, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ două milioane de euro, în care era vizat fratele acestuia, Toma Potârcă.

Tot la începutul lunii iulie, Curtea de Apel Craiova a majorat la şase ani de închisoare cu executare pedeapsa pentru Ninel Potârcă într-un dosar de evaziune fiscală instrumentat de DNA, decizia nefiind însă definitivă. În acelaşi dosar este judecat şi fratele acestuia, Toma Potârcă, pentru acesta magistraţii stabilind pedeapsă de cinci ani, faţă de doi ani şi jumătate, cât decisese iniţial Tribunalul Gorj.

Citiți și:  Laura Codruţa Kovesi, interviu fără menajamente la BBC. Cum a răspuns la întrebările directe despre „serviciile secrete” şi „statul paralel”

Fraţii Potârcă şi alte două persoane au fost trimişi în judecată în mai 2011 de către DNA, procurorii menţionând la acel moment că fostul candidat la Preşedinţie a folosit în contabilitatea uneia dintre firmele sale facturi fictive pentru a nu plăti statului impozite şi taxe în valoare de peste 18,6 milioane de lei, informează Mediafax. Conform anchetatorilor, din suma respectivă opt milioane de lei ar fi fost TVA, iar restul reprezenta impozit pe profit, firma Siatra Prod SRL, aflată în faliment în prezent, ocupându-se cu colectarea de fier vechi. Procurorii DNA susţineau că actele false provin de la firmele celorlalţi inculpaţi, aceştia antedatând documente contabile pentru a acoperi operaţiuni nelegale efectuate de firma lui Potârcă.

Firma sa, Siatra Prod SRL, a achiziţionat în anul 2000 fostul combinat chimic din Arad, pe care ulterior l-a demolat şi l-a vândut la fier vechi. Firma este în prezent în lichidare judiciară, aceasta mai având în proprietate la Arad terenurile fostului combinat, suprafaţa totală fiind de peste 40 de hectare.

Constantin Ninel Potârcă a mai fost condamnat anul trecut într-un alt dosar, la doi ani de închisoare cu suspendare, tot de Tribunalul Gorj şi tot pentru evaziune fiscală. Sentinţa nu a fost definitivă, dosarul fiind acum pe rolul Curţii de Apel Craiova.

Fratele său, Toma Potârcă, este implicat şi el într-un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, procurorii DNA trimiţându-l aici în judecată alături de alte opt persoane, printre care fostul manager Răzvan Adrian Mocanu şi Monica Răduţ, fost director administrativ al Institutului Naţional de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din Capitală. Aceasta a fost acuzată de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, spălare de bani în formă continuată, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Citiți și:  Sa ne intoarcem la practicile sanatoase: catuse, arestari televizate

Toma Potârcă şi patronii altor firme din cartierul Meteor din Târgu Jiu au încheiat cu institutul din Bucureşti contracte de prestare a unor servicii, inclusiv de transport a cadavrelor, pentru care unitatea sanitară a plătit operaţiuni fictive sau mult mai scumpe decât preţul pieţii, fosta conducere a institutului primind, în schimb, sume de bani sau bunuri, conform anchetatorilor.

p1150772

Ca un fapt inedit, în contextul regionalizării, afaceristul țigan Ninel Potârcă, preşedintele ”Patronatului Oamenilor de Afaceri Romi”, a cerut în vară înființarea unei unități administrative pentru țigani. Fostul candidat la funcția de președinte al României susține că țiganii sunt discriminați de instanțele de judecată din România. Pentru a nu se mai confrunta cu această ”abuzuri” ale autorităților române, Potârcă a venit cu propunerea înființării unei regiuni țigănești.

„Toţi romii, mai devreme sau mai târziu, primesc aceeaşi sentinţă, care nu este dreaptă. O să ne căutăm dreptatea. Poate o să ne declarăm şi noi o zonă, pentru că se tot vorbeşte de regionalizare. Poate mergem secui şi ne facem o ţară a noastră ca nu se mai poate. Suntem discriminaţi“, declara pentru Adevărul la vremea respectivă Potârcă.

La alegerile preşedenţiale din 2009, Ninel Potârcă a strâns puţin peste 20.300 de voturi, ceea ce a reprezentat 0,21 la sută din total, clasându-se pe ultimul loc comparativ cu ceilalţi 11 candidaţi la funcţia supremă în stat. Sursa: FrontPress.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile