Un jurnalist britanic, stabilit în România, s-a urcat într-un autobuz din București. Ceva l-a scos din sărite după doar câteva clipe. „E destul de trist”

Britanicul Craig Turp, redactor-șef al publicației „Emerging Europe”, a povestit pe larg ce înseamnă o călătorie cu autobuzul în București.

„Nu mă înțelegeți greșit, de obicei iubesc sistemul de transport public din București. Chiar da. (…) Deși autobuzele ar putea circula în intervale mult mai frecvente, pentru a putea transporta mulțimea de oameni care folosește transportul public din București în fiecare zi, dar luând în considerare bugetul nesemnificativ cu care RATB (STB) și biletele ieftine, chiar nu mă pot plânge prea mult de transportul public din București.

Ceea ce nu pot însă spune despre oamenii care îl folosesc.

Mai ales, cei care insistă să stea lângă ușă ca să fie primii la coborâre din autobuz.

A trebuit, de-a lungul anilor, să încep să înțeleg încet multe lucruri despre viața în București (și despre România, în general), ceea ce la început părea bizar, de la a mânca slănină, ceea ce mi-a luat mai bine de 15 ani ca să învăț cum să o apreciez (acum o iubesc), de la de ce multe mame din România le pun bebelușilor căciuli de lână groase în mijlocul verii (de teama curentului, evident).

Câteva lucruri rămân mistere, totuși, de la obsesia cu artificii și de ce adresele sunt atât de complicate. (De ce blocurile au un număr de stradă și blocurile alta?).

Dar după o călătorie teribilă în această săptămână cu autobuzul, misterul bizar pe care vreau să îl rezolv acum este insistența de a fi primul la coborâre.

Îl numesc: Sindromul accesului ușor la uși.

Pentru cei neinițiați, iată pe scurt simptomele.

Când urci într-un autobuz ticsit, românii care suferă de sindromul accesului ușor la uși vor sta cât mai aproape cu putință de ieșire, de obicei, în așa fel încât face accesul dificil pentru oricine vrea să urce și stă între ei și ușă. Acei suferinzi care, din cauza unui moment scurt de lipsă de concentrare, s-au așezat la doi sau trei metri de cea mai apropiată ușă, își vor reveni mai devreme sau mai târziu, se vor ridica brusc din scaunele lor, se vor strecura prin mulțime ca să stea cât mai aproape de ușă cu putință.

Chiar și cei care la început pari imuni la sindrom în curând își vor da seama că suferă de o formă a sindromului Tourette și te vor întreba compulsiv: „Coborâți la prima?” pe acei care stau între ei și cea mai apropiată ușă (chiar dacă sunt aproape de ușă).

Răspunsul corect (mă rog, răspunsul pe care îmi place să-l dau oricum) este „Nu, și de fapt am intenția de a rămâne fix în locul acesta ca să-ți blochez drumul spre ușă”.

Îți ia de obicei un minut sau două să treci de la sarcasm la faptă.

Dur? Poate. Dar îmi displace acel „Coborâți la prima?” atât de mult încât mă simt obligat să îi fac pe oameni să realizeze ce patetici sunt. După mine, dezvăluie opinia îngrozitoare că navetiștii din București se merită unii pe alții.

Practic, ei nu cred că oamenii le vor permite simplista curtoazie de a le face loc să coboare din autobuz. E destul de trist.

Cu excepția cazului în care, într-adevăr, toți încearcă să câștige un premiu, despre care nu știu, celor care reușesc să coboare din autobuz în timp record”, susține Craig Turp.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.