“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
NOUTATIPOLITICA

Un hingher care a hăituit poporul

2342

Băgată cu forţa într-un război politic, financiar şi diplomatic, agitată şi dezbinată moralmente de către preşedinte, triumfătoare prin încă valorile ei spirituale, dar ostracizată pînă la anularea drepturilor şi demnităţii civice, neputincioasă în a-şi impune suveranitatea asupra birocraţiei U.E. şi cizmei americane, constrînsă în a-şi restrînge prezenţa politică şi spirituală în lume, România se află acum la mîna şi îndemîna tiranilor U.E., la mîna corupţilor autohtoni, orientaţi spre forme de guvernare absolutiste, nu constituţionale, eminamente suspuşi intereselor proprii, dominaţi cu fidelitate de interese străine, ce au dus la fatala descreştere a sentimentului naţional şi la expansiunea corupţiei la vîrf. Înaintarea în sînul acestui fenomen, urmată de o tragică prăbuşire în gol a României, a devenit paradoxul generic al preşedinţilor şi guvernelor româneşti postdecembriste, care au lărgit cu minuţiozitate breşa.

„Eroii” corupţiei, epopeea laşităţii, proiectată ironic în sînul poporului român, confuza aventură democratică, aridele petece de libertate, intrigile şi comploturile, chiar asasinatele politice, despre care vorbeam în articolul „Morţi suspecte ale ultimului sfert de veac politic românesc”, deziluziile şi decrepitudinea care au cuprins societatea românească după lovitura de stat din decembrie 1989, sărăcia, instalată odată cu ideea de revoltă, violenţa, erorile, ororile, viciul şi abuzul clasei politice, exploatarea poporului, iată tot atîtea etape ale căderii în gol, neîncheiată încă. Dintre toate, corupţia a strivit speranţa de mai bine a românului, corupţia fecundă şi bolşevizată, rezultată în urma căsătoriei celor două mari instituţii, D.N.A. şi S.R.I., fiecare în parte, lăsînd fără răspuns întrebările:
Cînd vor reveni la normal lucrurile în România?
De ce atîta ticăloşie la vîrf, de ce atîta suferinţă în mulţime, de ce atîta fals în democraţia românească?
Cum a fost posibilă supunerea colectivă?
De ce românii îşi sînt atît de străini unii altora?
De ce a dispărut în trecut mirifica lume a moralei individuale şi colective?
De ce ne-am pricopsit cu un preşedinte de o insuportabilă falsitate şi cruzime, care a ales inconfortul marelui revoltat pe propriul popor, un preşedinte care scrutează cu rictus zeflemitor poporul?
De ce ne-am ales cu scena aceasta politică depravată, unde războaiele fac deliciul aceloraşi actoraşi burtoşi şi sedentari, dotaţi cu o insidioasa sete de tortură a cetăţeanului?

Pe măsură ce românul s-a obişnuit cu derutantele dispersii, şi-a acceptat tacit fastuoasa decadenţă. A acceptat dictatori democraţi, fără scrupule. În centrul acestei construcţii se situează cu pregnanţă figura sumbrului personaj Luluţa – torţionar modern, acum eşuată în propriile „reziduuri menajere”, pe punctul de a fi eliminată din joc, dar, care a domnit cu dispreţ nemărginit peste o armată de servitori şi peste poliţia secretă, ţinîndu-le atenţia trează pentru orice gest de slăbiciune, manifestat de cineva în anturajul său. Nu mai pot continua pe acest ton de dezamăgire colectivă, şi am să vă întreb cu obişnuita-mi ironie amară, burlescă, chiar dezarmantă, dacă vă era dor de fabricantul de falşi doctori în diferite ştiinţe, politrucul izmenar cu academie la scară. Iată, miercuri, 12 decembrie, s-a întors! Gabriel Oprea, zis şi „interesul naţional”, a fost ales preşedinte al U.N.P.R., în cadrul Conferinţei Naţionale Extraordinară. Aşa sînt parveniţii. Nulităţile politice! Îi dai afară pe uşă şi întră din nou pe fereastră! Ăsta ca ăsta, dar conform cărei proceduri i s-a permis lui Hans Klem, Ambasadorul S.U.A. la Bucureşti, să participe la şedinţa de alegere a conducerii C.S.M., organism, care imediat după înfiinţate s-a lăsat violat, controlat şi condus de „soţii” S.R.I. şi D.N.A.? Alegerea Liei Savonea, judecător independent (deloc pe placul lui Iohannis, prezent şi el cu un discurs patetic, citit şcolăreşte de pe fiţuică), poate însemna sfîrşitul influenţei binomului în C.S.M., poate şi o consolidare a independenţei Justiţiei. Sperăm. Pentru că, pînă acum a funcţionat optim strategia: Muşcă nu muşcă, bagă-l la cuşcă, dacă ne stă în drum! Cu asta şi-a hrănit Koveşi orgoliile! Klovnul a lăudat-o cu orice prilej, dar mă rog, acum, cînd dosarele penale ale Luluţei curg pe bandă rulantă, îl întreb eu, cum e cu susţinerea infractorilor de rang înalt? Cît de bine îi prinde imunitatea absolută acestui chiriaş de cacao de la Cotroceni, măscăriciul cel mare al mafiei politice!

În loc să analizeze în Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (C.S.A.T.) situaţia de la graniţa de Vest a Ţării, unde nişte trădători acţionează pentru ruperea Transilvaniei, Klovnul a suspendat Şedinţa C.S.A.T., care potrivit unor surse, s-ar fi blocat la discuţiile despre bugetele serviciilor. Valter Cojman scrie: „Nazistul vrea să se dea bani mai mulţi la servicii, ca să poată frauda alegerile de anul viitor. Nu degeaba s-a pozat cu gloata aia de generali S.R.I.. Cu toţii ştim că STS-ul are posibilitatea de a frauda votul. A spus-o M.R.U.. Serviciile trebuie să primească bani şi mai puţini pentru că trebuie reformate şi restructurate… România are mai mulţi angajaţi la servicii decât S.U.A…, ceea ce demonstrează că România este un stat securist.”

Nu-i aşa că acum aţi înţeles de ce Klaus n-a umblat după ghiocei prin pădurile ţării, ci doar v-a prostit cu lozinca „România lucrului bine făcut”? Lupta împotriva corupţie a fost o abureală ieftină, care a dat ţara lumii interlope spre folosinţă şi administrare. Aşa s-a născut statul paralel mafiot, antinaţional şi antiromânesc al lui Băsescu, Koveşi, Lazăr şi Iohannis, sub ochii vigilenţi ai cuplului S.R.I. şi D.N.A., căsătoriţi în secretul protocoalelor. Aşteptăm decizia C.C.R., care se tot amînă, prin care va fi semnat certificatul de deces al maleficei relaţii dintre S.R.I. şi D.N.A.!, însă avînd în vedere că o parte a C.C.R. aparţine unei perioade dictatoriale băsiste, nu ne putem aştepta la o îngropăciune şi la un Amin-Amin! Dorim de la luptătorii împotriva corupţiei soluţii şi în dosarele grele, cu prejudicii imense, cum ar fi: Bechtel, Microsoft, E.A.D.S., privatizări frauduloase, defrişări ilegale sau incendiul premeditat de la Colectiv, prin care Klovnul a dat jos un guvern! Cum îndrăzneşte Klaus să spere că mai poate fi credibil pentru electorat? Preşedinţia înseamnă moralitate! Sau Klovnul ăsta mincinos şi arogant se crede deasupra valorilor morale, de care doar teoretic face uz? Spun mincinos pentru că, deşi amendat cu 2.000 de lei de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a decis cu 5 voturi la 4 că liderul de la Cotroceni a folosit discriminatoriu termenul „penali”, el a susţinut vizibil ipocrit şi arogant în faţa ziariştilor că n-a primit nicio amendă! Vedem astfel că, moralităţii sale i s-a rupt elasticul din cauza greutăţii penale! Supărat pe români ca „văcarul pe sat”, Klaus este o insultă la adresa democraţiei şi societăţii româneşti! N-a fost deloc Noul Mesia aşa cum se auto-anunţase, ci un hingher care a hăituit poporul şi a mîngîiat penajul cucuvelelor. N-a mutat munţii din loc, dar nici nu i-a păzit! Grav mi se pare faptul că o parte a generaţiei tinere a căzut în plasa ideologiei securisto-bolşevice promovată pe conducta Coldea/Koveşi-Iohannis.

De neîngăduit şi nemeritată soartă pentru poporul român! Cum nemeritată a fost mutarea moaştelor Sfintei Filofteia în aceeaşi încăpere cu trădătorii neamului, muritorii de rînd, străinii de neamul românesc, Mihai-Viteză şi Ana de Bourbon… Cum să găzduieşti sub acelaşi acoperiş moaştele unui sfînt viu în ceruri cu nişte morţi de duzină, cu trădătorul care a dat ţara pe mîna comuniştilor! Bunul Dumnezeu să-i înţeleagă! Revenind la Klaus al nostru, cam mică amenda pentru pung(ăşi)a sa! Are suficienţi bani obţinuţi din meditaţii şi chirii, cu acte false! Penalii au parale cu carul! Este şi motivul pentru care sînt penali cu dosare pitite! Nu cumva acest Klovn, acest penibil actor ar trebui să se întrebe: „cine sînt şi ce caut în viaţa mea”, cu rînjet arogant, ton zeflemitor, acţiuni manipulatoare, şi parşive, care induc revoltă, mişcări de stradă şi scindare în rîndul populaţiei? Vorbesc şi eu cu amărăciune şi revoltă despre gogomăniile mitocanului, care, sper, va sfîrşi, precum Koveşi sau Udrea, care îşi va trage căpitanul la fund, adică pe Băsescu, cînd nu va mai rezista în închisorile costaricane.

Ca preşedinte, Klaus este un mare zero în cea ce priveşte relaţiile internaţionale şi legislaţia ţării, pe tronul căreia visează să facă purici în continuare, precum găina flămîndă, ce se visează în hambarul cu grîu! Noi sîntem laşi şi ne-am pierdut sentimentul patriotic! Noi l-am ajutat enorm să se simtă confortabil şi slobod în toate! Mai suflă Klovnul în cîte-o panglică scoasă din pălărie, mai face cîte o prestidigitaţie, ne mai flutură pe sub nas nişte grimase şi făcături, dar simt că-i tremură lenjeria de frica celor făcute, cu sume uriaşe, cu figuri de seamă, pentru moment, în camuflaj, pentru că în curînd, cînd va fi lipsit de imunitate va fi întrebat pînă şi de ce s-a spînzurat sponsorul lui din campania prezidenţială sau de ce un raport al Pentagonului a încadrat România pe harta traficanţilor de arme sau de ce fostul prefect de Sibiu, apropiat al Klovnului a murit în drum spre Buzău, într-un stupid accident de circulaţie! În curînd, îl vom vedea ca pe Koveşi pe poteca spre instanţe sau la mitica, scriind romane despre toţi partenerii, de la stînga la dreapta, fără deosebire sau despre cei care i-au pus în mînă puterea, l-au folosit, l-au controlat, i-au asigurat protecţie, ca să lovească în alţii, la cacialma. Probabil, de teamă, Klovnul va organiza o licitaţie cu strigare, care doreşte mai mult pentru păstrarea tăcerii. Cam astea sînt regulile jocului în rîndul mafiei! În general, în toate întorsăturile de situaţie. Comedia absurdă i-a oferit Klovnului rolul lui Jack, Spintecătorul de gîşte, care nici măcar nu înţelege ce se petrece cu el şi ce poate să urmeze, după viaţa de mandat voioasă, dar plină de afront şi ostilitate la adresa Constituţie, democraţiei şi cetăţeanului român. O copie caricaturală a lui Băsescu! Trebuie făcută urgent curăţenie generală la vîrf, pentru că în Siguranţa Naţională, acum joacă ţurca interesele străine. Maria Diana POPESCU

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.