Un fost prim ministru al Poloniei a murit

Fostul prim-ministru polonez Jan Olszewski a decedat. Tabloidul Super Express, care o citează pe soţia fostului demnitar, precizează că Olszewski a fost transportat la spital în urmă cu câteva zile, după ce leşinase acasă. Ulterior internării, acesta nu şi-a mai recăpătat cunoștința.

Fostul prim-ministru polonez Jan Olszewski a decedat, joi seara, într-un spital militar din Varşovia, potrivit anunţului de pe Twitter al televiziunii poloneze de stat, informează, vineri, Reuters. Olszewski, în vârsta de 88 de ani, a fost al treilea premier al Poloniei după prăbuşirea comunismului în 1989, ocupând funcţia de şef al guvernului timp de şase luni, în perioada decembrie 1991 – iunie 1992, informează Agerpres.

Citiți și:  Doliu uriaș în România! A MURIT un mare român

De profesie avocat, Olszewski a reprezentat membrii opoziţiei democratice în instanţă, în timpul regimului comunist. El a fost numit în funcţia de premier de Porozumienie Centrum, primul partid politic creat de Jaroslaw Kaczynski, şeful partidului naţionalist Lege şi Justiţie (PiS), aflat în prezent la guvernare.

Olszewski a ocupat, de asemenea, funcţia de consilier al fostului preşedinte Lech Kaczynski, fratele geamăn al lui Jaroslaw, care şi-a pierdut viaţa în accidentul aviatic din 2010.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile