Un designer american vrea sa “reabiliteze” svastica

svastic

Un designer american de origine indiană, Sinjun Wesson, a decis să încerce reabilitatea svasticii, lansând pe internet vânzarea tricourilor cu imaginea un gogoşi roz în formă de cruce încârligată. Potrivit designerului, ideea lui are ca scop “educarea oamenilor” în spiritul toleranţei. Pe tricou e înscripţionat şi un mesaj reprezentativ: „Dacă imaginea vă jigneşte, aveţi nevoie de o lecţie de istorie”.

Sinjun Wesson reaminteşte că până să devenă „simbol nazist” şi al celui de al Treilea Reich, svastica a fost timp de câteva milenii simbolul păcii şi prosperităţii în hinduism şi budism. Reprezentările acesteia pot fi găsite şi astăzi în templele din India şi China.

În anul 2007 Germania, care se afla la preşedinţia UE, a îcnercat să interzisă svastica pe întreg teritoriul Uniunii Europene, fapt care a trezit reacţii de prostest din partea comunităţii hinduse din Europa.

Tentativele lui Sinjun Wesson de a reabilita svastica prin mijloace artistice nu este o primă tentativă de acest fel. La sfârşitul anilor 60, acelaşi lucru a fost încercat de pictorul canadian, care îşi spunea ManWoman. Când acestea a decedat în anul 2012, pe corpul său au fost tatuate peste 200 de imagini ale svasticii. Tot el a publicat şi o carte cu titlul „Draga mea svastică”.

Datorită tricourilor sale provocatoare, designerul american a provocat numeroase discuţii, însă succesul său comercial nu este pus la îndoială. Sursa: Mesager

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

2 comentarii la „Un designer american vrea sa “reabiliteze” svastica

  • 23 august 2014 la 09:53
    Permalink

    Asta dovedește ca “Liderii” europeni sunt trădători!

    Răspunde
  • 23 august 2014 la 17:14
    Permalink

    Am un covor oriental din secolul al XVIII-lea, Printre motivele ornamentale include svastici. Am cumparat covorul de la o familie de everei.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://barikada.ro/