Umilită pentru adulterul comis. Cum s-a răzbunat pe fosta iubită un amant părăsit
Deranjat de faptul că femeia cu care începuse o aventură l-a părăsit, un bărbat a pus la cale un plan de răzbunare.
Sorin A., un bărbat de 44 de ani din Baia Mare, a fost trimis în spatele gratiilor pentru comiterea infracţiunii de violare a vieţii private, pentru că a făcut publice fotografii şi filmări cu fosta lui amantă, în ipostaze indecente.
Maramureşeanul a primit o pedeapsă cu executare întrucât fapta fusese comisă în stare de recidivă, instanţa dispunând încarcerarea lui pentru 2 ani şi o lună. Zilele trecute, însă, bărbatul a cerut revizuirea dosarului, în speranţa unei pedepse mai blânde.
În motivarea magistraţilor din Jibou, în primăvara anului 2017, băimăreanul a cunoscut prin intermediul platformei Facebook o femeie căsătorită, din Jibou, oraş în care bărbatul lucra în acea perioadă, potrivit rolii.ro. Cei doi au avut o relaţie timp de câteva luni, însă în momentul în care femeia a decis să-i pună capăt, fostul amant a trecut la ameninţări, spunându-i că dacă nu se vor împăca, va trimite familiei şi cunoscuţilor ei fotografiile şi filmările făcute în timpul partidelor de sex.
De la ameninţări, la fapte a fost doar un pas.
În scurt timp, imaginile compromiţătoare au ajuns atât la soţul femeii, la rudeniile şi cunoştinţele acesteia, dar au fost şi postate pe reţelele de socializare. „Prin acţiunea sa, inculpatul a afectat integritatea psihică a persoanei vătămate prin divulgarea/transmiterea către terţe persoane, membrii ai familiei persoanei vătămate, consăteni, prin postarea pe facebook a pozelor/filmuleţelor în care cei doi apăreau în ipostaze intime”, a apreciat instanţa.
Potrivit fişei de cazier judiciar, Sorin A. avea o condamnare definitivă din 2015, de un an de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de trei ani, pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Întrucât infracţiunea de violare a vieţii private, pentru care a primit un an şi o lună, a fost comisă în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere, judecătorii au dispus revocarea suspendării şi au contopit cele două pedepse. Astfel, maramureşeanul va sta în detenţie doi ani şi o lună.
Cu privire la acţiunea civilă, Judecătoria Jibou a constatat că „prin divulgarea aspectelor intime ale relaţiei dintre inculpat şi persoana vătămată, inculpatul a cauzat suferinţe persoanei vătămate, care, conform declaraţiilor martorilor, a fost nevoită să apeleze la psiholog, a urmat un tratament medicamentos pentru a face faţă suferinţei, de ruşine şi de faptul că se vorbea mult şi urât în localitate, a stat închisă în casă aproximativ trei săptămâni. S-a gândit să ia mai multe pastile pentru a se sinucide”.
Prin urmare, instanţa l-a obligat pe băimărean să achite daune materiale de peste 2.000 de lei, precum şi daune morale de 20.000 de lei.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: