UMILINȚĂ pentru Cristian Tudor Popescu! Ierarhul care îl lovește unde îl doare cel mai tare

Cristian Tudor Popescu s-a lansat într-un nou atac suburban la adresa ortodocșilor, dar și la adresa Patriarhului Daniel și preoți. Însă, cea mai cruntă lovitură pentru CTP vine chiar din rândul ierarhilor. Episcopul Ignatie al Hușilor îl pune la punct pe CTP și îi demonstrează că toate acuzațiile sale sunt false. Adevărata umilință pentru cel care își spune jurnalist o reprezintă comparația pe care membrul Sfântului Sinod o face între acesta și unul dintre teribilii torționari din ”Experimentul Pitești.”

”Având în fundal cuvintele de „duh” ale domnului Cristian Tudor Popescu, mi s-a limpezit şi mai bine adevărul sumbru că lichidarea psihică a adversarului, prin folosirea unui limbaj agresiv şi compulsiv, constituia arma letală de care dispunea, sine die, orice torţionar comunist.”, scrie Preasfințitul Ignatie, unul dintre cei mai tineri ierarhi, despre Cristian Tudor Popescu, pe site-ul Episcopiei Hușilor.

Ierarhul din Moldova are și câteva întrebări pentru cel care i-a numit ”vite” pe ortodocși.

”Care este argumentul, domnule Cristian Tudor Popescu, pe care vă bazaţi atunci când vă năpustiţi cu ură şi violenţă verbală asupra celor care cred în Dumnezeu şi în valorile Evangheliei? Doar pentru că sunt incomozi şi de nesuportat pentru dumneavoastră? Sau doar pentru că aveţi o poftă nestăvilită de a scoate cu orice preţ secera şi ciocanul împotriva lor? Sau doar pentru a ne reaminti că regimul comunist nu a murit şi comuniştii sunt printre noi, metamorfozaţi în progresişti cu alergie severă la tot ceea ce ţine de dimensiunea credinţei?”, adaugă Preasfințitul Ignatie.

”Două precizări. Una, pentru cei care aprioric cred că însăşi purtarea sutanei este marcă distinctivă a faptului că ai fost slujitorul înveterat al „diavolului roşu”. Nu am trăit pe „viu” această „nenorocire a secolului” (Alain Bensançon) al XX-lea. Eram prea mic. Nu am avut niciun fel de părtăşie cu acest sistem totalitar, mincinos şi agresiv. Tot ceea ce ştiu despre comunism, „cel mai desăvârşit catehism al întunericului” (André Scrima), mi-a parvenit pe cale livrescă. Într-o situaţie similară sau identică se află mulţi dintre slujitorii de astăzi ai Bisericii. Astfel, îi scutesc pe etichetofilii de serviciu de un efort inutil şi de păcatul tipic marxismului de a stigmatiza, fără niciun fundament logic sau real, o întreagă categorie umană şi profesională.

A doua precizare este în general pentru toţi cei care citesc aceste rânduri. În momentul în care am citit reacţia eruptivă a domnului Cristian Tudor Popescu la anumite afirmaţii ale Părintelui Patriarh Daniel, din predica rostită la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureştilor, nu am avut nici cel mai infim imbold de scrie ceva pe marginea acestui text, care este de o violenţă demnă de antologat în cartea răutăţii umane.

Am crezut că este vorba doar de o diatribă trântită cu ciocanul agresivităţii verbale în capul adversarului. M-am înşelat. Era ceva mai mult decât atât. Convingere şi crez de nezdruncinat.

La o zi după alergia ideologică declanşată de spusele Părintelui Patriarh Daniel, domnul Cristian Tudor Popescu a afirmat cu „infailibilitatea”-i caracteristică în materie de păreri că „am argumentat tot ceea ce am spus”. Am reluat textul, ca să văd argumentele imbatabile, pe care se propteşte tot discursul urii la adresa adversarului „incomod”, Patriarhul Daniel. Instantaneu, în mintea mea, a apărut un nume, (Eugen) Ţurcanu, nume care ostentativ se ţinea de creierul meu, nedându-mi pace până nu m-am dus să deschid cartea lui Virgil Ierunca, „Fenomenul Piteşti” (am citit-o, dacă îmi amintesc bine, de două ori). Similitudinile dintre limbajul comun al domnului Cristian Tudor Popescu şi al torţionarului Ţurcanu mi s-au părut atât de evidente încât am spus în sinea mea: Ţurcanu redivivus: „Imaginaţia delirantă a lui Ţurcanu se dezlănţuia mai ales când avea de a face cu studenţi care credeau în Dumnezeu şi se străduiau să nu se renege” (Humanitas, 2013, p. 40).

În răceala umedă şi întunecoasă a închisorii, pumnii „verbali” împotriva credinţei veneau prin Ţurcanu. În lumea claustrată de azi din cauza pandemiei, invectivele vin prin domnul Cristian Tudor Popescu. Îi cer iertare lui Dumnezeu pentru asprimea acestei asocieri şi îngăduinţă domnului Cristian Tudor Popescu pentru că am gândit în felul acesta.

Din fericire, nu am fost martorul blasfemiilor proferate de Ţurcanu în închisoarea de la Piteşti, însă am nefericita ocazie să le aud, să le citesc şi să le văd, în variantă la fel de agresivă şi fidelă, în afirmaţiile domnului Cristian Tudor Popescu. Având în fundal cuvintele de „duh” ale domnului Cristian Tudor Popescu, mi s-a limpezit şi mai bine adevărul sumbru că lichidarea psihică a adversarului, prin folosirea unui limbaj agresiv şi compulsiv, constituia arma letală de care dispunea, sine die, orice torţionar comunist….”

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile