ULUITOR! Dragnea A PIERDUT MAJORITATEA in Camera Deputatilor!


Pentru prima dată de când se află la conducerea Camerei Deputaților, Liviu Dragnea s-a confruntat cu o situație care părea imposibilă. Liderul PSD a pierdut majoritatea în Camera Deputaților.

Liviu Dragnea a pierdut miercuri, pentru prima oară, majoritatea în Camera Deputaţilor cu ocazia votului pentru legea offshore. Liderul PSD a reuşit să evite în ultimul moment şi validarea la vot a acestei pierderi în premieră, dându-i printr-o asistentă semnalul lui Florin Iordache, care prezida şedinţa Camerei, să retrimită la comisii proiectul legii offshore.

Liviu Dragnea a fost extrem de iritat miercuri când a fost întrebat de ziarişti despre acest subiect: ”păi tocmai am votat foarte multe legi. Vedem la următorul vot”. Întrebat dacă ştie de ce nu a trecut legea offshore, Dragnea a spus ”Sincer, nu prea. Nu am de unde să ştiu, sunt curios care sunt argumentele prezentate public săptămâna viitoare”.

Ce s-a întâmplat

ALDE. În primul rând, Dragnea pierduse încă de marţi sprijinul deputaţilor ALDE, care au fost nemulţumiţi de amendamentele propuse peste noapte de Liviu Dragnea în Comisia de Industrii. Iritaţi de comportamentul lui Dragnea şi al preşedintelui Comisiei, Iulian Iancu, deputaţii ALDE au plecat din lucrările comisiei şi au anunţat public, prin vicepreşedinţii Andrei Gerea şi Varujan Vosganian, că nu vor vota legea cu amendamentele aduse de PSD.
UDMR. Surpriza a venit miercuri, în plen, unde Kelemen Hunor a dat semnalul răzgândirii UDMR. Deşi deputaţii UDMR asiguraseră marţi majoritatea pentru PSD la votul din Comisia de Industrii, miercuri deputaţii maghiari s-au răzgândit şi au anunţat că vor încă o discuţie în comisii pentru a se ajunge la ”consens”. Motivul răzgândirii UDMR? Lobby-ul pe axa Viena – Budapesta.

Facţiunea rivală din PSD. A treia sursă de probleme pentru Liviu Dragnea este grupul deputaţilor controlat de capii revoltei din partid: Mihai Tudose, Marcel Ciolacu, Ion Mocioalcă. Aceştia ar avea în spate un grup de peste 20 de deputaţi PSD care nu mai urmează indicaţiile lui Dragnea şi erau pregătiţi să iasă din sală dacă s-ar fi ajuns la vot.

Ce urmează? Legea offshore urmează să fie rediscutată în Comisia de industrii, unde e posibil să fie repuse la vot amendamentele criticate de companiile din Marea Neagră.

SURSA: g4media.ro

 

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

78 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile