Partida din campionatul Slovaciei, dintre Spartak Trnava și Slovan Bratislava a fost suspendată pentru că ultrașii au pătruns pe gazon și s-au bătut.
Incidente extrem de violente au întrerupt derby-ul Slovaciei, disputat, duminică, de formațiile Spartak Trnava și Slovan Bratislava. În minutul 15 al confruntării, arbitrul a decis să trimită jucătorii la vestiare, pentru că ultrașii intraseră pe teren. Au urmat bătăi teribile, care s-au lăsat cu mulți răniți. Fanii s-au lovit fără milă și doar intervenția scutierilor i-a potolit.
Meciul nu a putut să mai continue din cauza violenței
Există o mare rivalitate, de mult timp, între fanii celor două formații, clasate în acest sezon pe primele două poziții ale ierarhiei campionatului intern. A fost o zi tristă pentru fotbalul nostru. Ar fi trebuit să cântăm în derby și noi căutăm vinovații. Toate pregătirile făcute înaintea meciului au fost ruinate de niște primitivi”, a declarat fostul internațional Robert Vittek, care a evoluat la Slovan Bratislava.
„Suntem terifiați! Unde a dispărut respectul? Oameni care vor răul altor oameni. Doar fotbalul pierde după asemenea scene”, a spus și Marek Sapara, fotbalist slovac. După ce aceste incidente vor fi judecate de Comisia de Disciplină a Federației de Fotbal din Slovacia, ambele cluburi riscă să piardă meciul la „masa verde”.
Sursa: evz.ro
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!