Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
GENERAL

Ultima ȘANSĂ a Elenei Udrea. Asul din mâneca fostului ministru

elena udrea a fost prinsa 2 1 1200x1200 1

Elena Udrea a fost condamnată ”în disprețul Constituției”, după cum afirmă Bogdan Chirieac, iar recursul în casație ar putea duce la rejudecarea dosarului.

În deschiderea emisiunii ”Miercurea Neagră”, președintele GIP, Mugur Ciuvică, și jurnalista Diana Tache, alături de analistul politic Bogdan Chirieac, au deschis subiectul deja celebrului proces al Elenei Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul ”Gala Bute”. Plecată din țară, se judecă în Bulgaria extrădarea acesteia.

În timp ce analistul politic Bogdan Chirieac crede că Elena Udrea nu va fi extrădată, președintele GIP, Mugur Ciuvică, spune: ”Păi tocmai de aia miercurea viitoare va fi foarte neagră, pentru că dumneavoastră aveți speranțe deșarte”.

”Sentința asta, ca și alte sentințe din celelalte dosare ale doamnei Udrea, în care doamna Udrea se regăsește, au fost amânate ca urmare a diverselor chestiuni de tipul alertă cu bombă falsă la Curtea de Apel, la tribunalul nu știu care, acum accidentul avocatei. Adică sunt chestiuni de tot soiul și nu ai cum să le permiți, nu aș vrea să le pun așa, dar sunt niște chestiuni care au făcut posibile genul ăsta de amânări, dar cred cumva că domnul Ciuvică știe ce spune și până la urmă și speranța, chiar dacă moare ultima, moare și ea”, a spus Tache.

”Să vedem”, a conchis Chirieac.

Sentința ar fi fost dată ”în disprețul Constituției”
”O să vedeți, mai ales că amânarea, dacă am înțeles eu bine, dar nu am urmărit atent pentru că lucrurile sunt rezolvate, nu are legătură cu Bulgaria. Amânarea are legătură tot cu România. Doamna Udrea nu de la bulgari își face speranțe să iasă din pușcărie, ci tot din România, pentru că are și ar putea să aibă termen săptămâna viitoare pentru un recurs în casație pentru ”Gala Bute” și speră ea, ca la recursul ăsta în casație să se caseze sentința și să se rejudece procesul”, a explicat Ciuvică.

”Altminteri sentința dată e în disprețul total al Constituției”, a afirmat Chirieac.

”Este adevărat, dar e foarte bine pentru doamna Udrea. Tot în disprețul total al Constituției și-au bătut ei joc de români timp de 10 ani, ea cu Băsescu. Și atunci tot în disprețul Constituției a ajuns la pușcărie”, a spus Ciuvică.

”Dânsa mai puțin, Băsescu mai mult. Nu pot să cred că sunteți răzbunător așa. Sau sunteți?”, l-a întrebat Chirieac pe Ciuvică.

”Păi nu eu, Constituția se răzbună. Violată și răs-violată Constituția, iată că se răzbună!”, a răspuns Ciuvică.

”Violate codurile, atât penal, cât și de procedură, refăcute sub această administrație în acești zece ani. Adică doamna Udrea beneficiază întocmai de ceea ce au modificat în legile care ar fi trebuit să fie doar pentru noi, nu și pentru ei”, a spus Tache.

”Orice ați spune, nu e în regulă să condamni pe cineva, pe oricine, acum că se numește Udrea. Putea să se numească Ionescu sau Popescu, disprețul este total al Constituției și al legilor țării, cum a făcut Înalta Curte”, a afirmat Chirieac.

”Nu puteau să se numească Ionescu sau Popescu dacă nu ar fi existat regimul Băsescu”, a spus Ciuvică.

Elena Udrea va rămâne în Bulgaria pentru încă o săptămână
Elena Udrea va rămâne în Bulgaria. Avocata Elenei Udrea a făcut o solicitare de amânare, pe motiv că nu a putut fi în sală și că e important ca ea să o reprezinte. Următorul termen va fi în 18 mai 2022. Elena Udrea a spus că este important să o reprezinte respectiva avocată, pentru că aceasta ține legătura cu judecătorii din România, chiar dacă a fost în sală cu un alt apărător.

Întrebată cum se simte, a spus ”Așa cum mă vedeți”.

Ea ar putea să scape de condamnare prin recursul în casație de săptămâna viitoare și a mărturisit că ”evident” că așteaptă recursul, conform Antena 3.

Sursa: dcnews.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.