ULTIMA ORA. ȘOC pentru Dragnea! Ponta îi ia încă un deputat!

Este mare șoc în PSD după ce Victor Ponta a mai câștigat încă un episod din războiul cu Liviu Dragnea. Liderul Pro Romania pare decis să îl lase pe Dragnea cu mulți membri de partid lipsă.

Liviu Dragnea a mai pierdut încă încă un parlamentar. Câştigul este al lui Victor Ponta. Oana Silvia Vlăducă deputat PSD de Dâmboviţa a anunţat, pe Facebook, că trece la Pro România. Este încă o plecare importantă după ce a deputatului Georgian Pop care a demisionat din PSD şi I s-a alăturat lui Ponta. Aceeaşi decizie a luat-o, tot în cursul acestei săptămâni, şi fostul premier Mihai Tudose. Este de urmărit în perioada de pâna la alegeri câţi oameni va mai lua POnta, mai ales că toate aceste plecari sunt o lovitură dură de imagine pentru Dragnea.

„Sunt membră a Partidului Social Democrat de peste 20 de ani. Am aderat la un grup politic cu care m-am simţit compatibilă din punct de vedere al valorilor şi principiilor declarate. Mi le-am asumat, la rândul meu, le-am respectat şi promovat cu fidelitate. În atâţia ani, nu de puţine ori, viaţa mea personală s-a confundat cu munca în acest partid. Nu mă plâng. Aici am cunoscut oameni de foarte mare valoare, aici mi-am făcut prieteni adevăraţi şi trainici, am lucrat cu lideri de la care am putut învăţa enorm. Munca mea a fost răsplătită şi le mulţumesc tuturor.

Din păcate, foarte multe dintre valorile pentru care am aderat la PSD acum două decenii şi-au încetat valabilitatea de când partidul a intrat în zodia nefastă a unui lider nefast. În atare condiţii, am avut de cumpănit cu privire la parcursul de urmat şi am hotărât să mă alătur lui Victor Ponta şi Pro România! Nu e deloc uşor să o iau de la capăt, dar sunt puternică şi nu mă feresc de muncă. Aşa am crescut de mică şi aşa am înaintat în viaţă”, a scris Oana Silvia Vlăducă, vineri pe Facebook.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *