“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

ULTIMA ORA. Patronul unei cunoscute publicaţii, RETINUT de DIICOT

catuse mckain 10821600

Patru persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT după descinderile de la Primăria Iaşi, într-un caz de înşelăciune în care sunt implicaţi avocaţi, notari şi funcţionari publici, transmite Agerpres.

Potrivit unor surse judiciare, au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, un notar, un funcţionar public, Alexandru Mustiaţă – fostul arhitect şef din Primăria Iaşi şi Claudiu Asimionesei – patronul publicaţiei “Bună Ziua Iaşi” (BZI.ro).
Alte şapte persoane sunt cercetate sub control judiciar, printre care doi notari, un avocat şi un fost viceprimar din municipiul Iaşi.

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi au efectuat, luni, 24 de percheziţii domiciliare în Iaşi şi Bucureşti, într-un dosar de înşelăciune cu un teren ce aparţine Primăriei Iaşi, în care sunt implicaţi avocaţi, notari şi funcţionari publici.

Descinderile au vizat destructurarea unei grupări specializate în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, instigare la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, abuz în serviciu şi omisiunea sesizării.

În cauză s-a reţinut faptul că, în cursul anului 2016, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat în vederea obţinerii, în mod fraudulos, a unui teren din patrimoniul Primăriei Iaşi, pe care au construit un bloc de locuinţe, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 2 milioane de lei.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba de un teren aflat în zona centrală a municipiului Iaşi, care ar fi fost cedat de administraţia locală familiei Asimionesei, cu obligaţia construirii unei clădiri – pensiune şi sediu de birouri. Familia Asimionesei, care deţine publicaţia “Bună Ziua Iaşi”, ar fi construit însă pe acel teren un bloc de locuinţe.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.