Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
GENERAL

ULTIMA ORA. Papa Francisc, în România. ANUNT DE ULTIM MOMENT. Avertisment pentru populație. Autoritățile sunt în alertă

papa ploaie

În timpul vizitei Papei Francisc, IGSU va monta 17 spitale mobile și puncte de prim ajutor. Autoritățile, prin Comitetul Interministerial pentru Securitate, atrag atenția populației să urmărească prognozele meteo pentru zonele în care se va desfășura vizita Suveranului Pontif și să aibă îmbrăcămintea adecvată, în funcție de situație, iar în cazul unor fenomene meteorologice extreme să se îndepărteze de copaci, stâlpi de electricitate sau panouri publicitare şi să se adăpostească în interiorul clădirilor ori al altor spații publice.

Pe toată durata desfășurării evenimentelor prilejuite de vizita în România a Papei Francisc, IGSU a anunțat că va lua toate măsurile pentru gestionarea eficientă a potențialelor situații de urgență. În cele patru oraşe din ţară în care Sanctitatea Sa va oficia slujbe religioase și se va întâlni cu pelerinii, se vor afla echipaje de pompieri şi paramedici SMURD care pot acorda sprijin și prim-ajutor populației. Atât credincioșii, cât și localnicii pot solicita şi primi asistență medicală de urgență în punctele de prim-ajutor şi spitalele mobile SMURD amplasate în aceste zone.

Pentru siguranţa lor, participanţii la aceste activităţi publice sunt rugaţi să respecte recomandările autorităților de la fața locului. De asemenea, dacă sesizează persoane aflate în dificultate sau eventuale situații de urgență, să anunțe imediat personalul IGSU prezent în dispozitivele din apropiere sau să semnaleze cazul la 112, transmite.

„Sfătuim populația să urmărească prognozele meteo pentru zonele în care se va desfășura vizita Suveranului Pontif și să aibă îmbrăcămintea adecvată, în funcție de situație. În cazul unor fenomene meteorologice extreme, recomandăm celor prezenți să se îndepărteze de copaci, stâlpi de electricitate sau panouri publicitare şi să se adăpostească în interiorul clădirilor ori al altor spații publice”, este mesajul oficialilor IGSU.

În București vor fi instalate trei spitale mobile, în următoarele locații:

La Catedrala Mântuirii Neamului (două spitale).

La Catedrala Romano – Catolică Sf. Iosif.

În Miercurea Ciuc vor fi instalate nouă spitale mobile și puncte de prim-ajutor în următoarele locații:

În curtea Spitalului Județean de Urgență Miercurea-Ciuc;

Șaua Șumuleului, la intersecția drumurilor spre localitatea Leliceni;

În Șaua Șumuleului, la intersecția drumurilor spre localitatea Păuleni-Ciuc;

Pe Dealul Șumuleului, la liziera pădurii (4 spitale);

În parcarea de lângă Catedrala Franciscană din Șumuleu-Ciuc (două spitale

În Iași vor fi amplasate patru spitale mobile și puncte de prim-ajutor în următoarele locații:

Catedrala Catolică;

În parcarea de lângă Prefectură;

Pe strada Palat (în partea stângă a Palatului Culturii);

Pe strada Anastasie Panu (în partea dreaptă a Palatului Culturii).

În Blaj vor fi amplasate șapte puncte de prim ajutor în următoarele locații:

La gara CFR;

În curtea Spitalului Municipal Blaj;

În curtea Liceului Agricol din Piața 1848;

La Capela „Barbu Lăutaru”;

La Piața Agroalimentară din Câmpia Libertății;

Lângă scena din Câmpia Libertății.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.