ULTIMA ORĂ Măsuri FARA PRECEDENT ale Comisiei Europene în criza prețurilor la energie și gaze

Comisia Europeană a adoptat miercuri o decizie prin care permite statelor membre să ia decizii radicale pentru a preveni o criză a prețului la facturile de energie, potrivit unui comunicat de presă.
Astfel, pentru a gestiona creșterea ”excepțională” a prețurilor la energie la nivel mondial, care se preconizează că va dura pe tot parcursul iernii, și pentru a sprijini populația și întreprinderile europene, Comisia Europeană arată că statele membre pot luă următoarele măsuri:

• acordarea de sprijin de urgență pentru venit consumatorilor afectați de sărăcia energetică, de exemplu prin bonuri valorice sau plata parțială a facturilor, care pot fi acoperite din veniturile EU ETS;
• autorizarea reportării temporare a scadenței facturilor;
• luarea unor măsuri de protecție pentru evitarea deconectării de la rețea;

• prevederea unor reduceri temporare și specifice ale nivelurilor taxelor și impozitelor pentru gospodăriile vulnerabile;
• acordarea de ajutoare întreprinderilor sau industriilor, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat;
• consolidarea razei de acțiune internaționale în domeniul energiei pentru a asigura transparența, lichiditatea și flexibilitatea piețelor internaționale;
• investigarea eventualelor comportamente anticoncurențiale pe piața energiei și însărcinarea Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) să consolideze în continuare monitorizarea evoluțiilor de pe piața carbonului;
• facilitarea unui acces mai larg la contractele de achiziție de energie din surse regenerabile și sprijinirea acestora prin măsuri de însoțire.

Sursa: comisarul.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *