“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
POLITICA

ULTIMA ORA. Lovitură de proporții în PSD privind legea INDEMNIZAȚIEI MAMELOR

guvern captura digi24

Guvernul Viorica Dăncilă a aprobat, în ședința de miercuri, punctul de vedere al Executivului cu privire la inițiativa legislativă care prevede ca mamele care primesc indemnizații pentru creșterea copilului să poată obțină și alte venituri din desfășurarea de „activități independente, drepturi de proprietate intelectuală și activități agricole, silvicultură și piscicultură”. Guvernul spune în documentul consultat de STIRIPESURSE.RO că legea încalcă prevederile Constituției, în contextul în care printre inițiatorii legii se află și fostul ministru PSD al Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

Proiectul care modifică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor a fost depus în Parlament pe 14 mai 2019 si se află în procedură legislativă la Senat. Inițiatorii legii sunt Liviu Dragnea, Lia Olguța Vasilescu și liderul deputaților PSD, Alfred Simonis.

Guvernul spune că legislația actuală are deja 3 situații în care plata indemnizației pentru creșterea copilului nu se suspendă:

mama primește diverse sume în baza legii, a contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, altele decât cele rezultate din desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu
mama primește indemnizația de consilier local sau județean, indiferent de nivelul acestora
mama realizează, în decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu, al căror nivel net nu depășește de 5 ori cuantumul minim al indemnizației (6.250 lei)
„În ceea ce privește norma propusă în prezenta inițiativa legislativă, apreciem că aceasta contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată.

În plus, menționăm faptul că soluția propusă anulează parțial voința Parlamentului referitoare la limitarea cuantumului veniturilor, voința exprimată recent prin Legea nr.89/20193, în cadrul căreia se modifică lit. c) a art. 16 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/20104. În acest context, menționăm că prin măsurile preconizate se creează privilegii pentru anumite categorii de persoane, și anume, cele care realizează venituri din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală și din activități agricole, silvicultură și piscicultură, fără o justificare obiectivă.

Drept consecință, norma astfel propusă încalcă principiul egalității în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituția României. Mai mult, apreciem că justificarea inițiatorilor din Expunerea de motive este insuficientă, întrucât nu doar în aceste domenii de activitate, suspendarea activității poate genera respectivele consecințe”, a decis Executivul.

Concluzia Guvernului este că „Parlamentul va decide asupra oportunității adoptării acestei inițiative legislative”.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.