“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

ULTIMA ORA Kovesi a inceput prăpădul în România!

kovesi csm

Procurorii Parchetului European, condus de Laura Codruța Kovesi, fac prăpăd. În acest moment au loc percheziții de amploare la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Regiunea Vest Timişoara. Este vizat un grup infracţional organizat.

Procurorii Parchetului European au descins marţi la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Regiunea (ADR) Vest Timişoara. Controalele se produc într-un dosar în care este vizat un grup infracţional organizat. Acesta ar fi înfiinţat, din 2017m, în mod fictiv, peste 150 de firme, în numele cărora ar fi obţinut, în mod fraudulos, finanţare europeană şi naţională.

Prejudiciul este estimat la peste 5 milioane de euro. Conform IGPR, în cadrul acestei acţiuni, vor fi 160 de percheziţii domiciliare în România şi Austria, sub coordonarea Parchetului European (EPPO) din România, inclusiv la locuinţele unor funcţionari publici şi sediile unor instituţii publice. Aproximativ 30 de persoane vor fi duse la audieri.

Conform informațiilor, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului European (EPPO), desfăşoară o operaţiune pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în fraudarea de fonduri europene şi naţionale şi spălare de bani.

Cum acționa grupul infracţional organizat
Proiectele respective ar fi constat, în principal, în achiziţii de utilaje/bunuri pentru desfăşurarea activităţilor curente ale societăţilor, achiziţii care trebuiau dovedite cu documente justificative, emise de furnizori.

Astfel, pentru implementarea proiectelor şi obţinerea fondurilor, persoanele bănuite ar fi folosit documente false, inexacte sau incomplete, ar fi întocmit diverse facturi de achiziţii de mijloace fixe, utilaje/bunuri, în mod fictiv, de la societăţi care nu ar fi desfăşurat niciun fel de activitate şi pe care tot ele le-ar fi controlat.

Totodată, în cele mai multe dintre situaţii, utilajele/bunurile ce figurau ca fiind achiziţionate în cadrul proiectelor nu ar fi fost cumpărate în realitate, aceleaşi utilaje/bunuri fiind folosite în cadrul mai multor proiecte, inclusiv prin modificarea seriei sau culorii acestora.

Ce se întâmpla cu sumele obţinute din bugetul Uniunii Europene
Sumele obţinute din bugetul Uniunii Europene şi bugetul naţional de către respectivele societăţi ar fi fost retrase, de regulă, în numerar de la ATM-uri, de către diverse persoane din anturajul liderilor grupării, după care ar fi fost remise acestora. În continuare, sumele ar fi fost folosite pentru achiziţionarea unor bunuri sau servicii în numele altor persoane fizice sau juridice, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite.

Până în prezent, în cauză a fost estimat un prejudiciu de peste 5 milioane de euro. Suportul de specialitate este asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

La percheziții participă poliţişti ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi structurilor subordonate, dar şi din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi structurilor subordonate.

Activităţile beneficiază de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române, Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş.

ŞTIREA INIŢIALĂ – Potrivit unor surse, procurorii Parchetului European au descins marţi la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Regiunea Vest Timişoara, organism care gestionează acordarea de fonduri europene pentru judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş.

Procurorii ridică documente privind mai multe firme care au accesat bani europeni.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.