ULTIMA ORA în cazul TERIBILEI crime de la Bascov! Anunțul făcut de autorități

O crimă recentă a zguduit întreaga țară! Un bărbat a decis să le curme viața celor din familia sa, printre membrii aflându-se inclusiv un copil în vârstă de cinci ani.

„E puțin probabil ca vreuna din victime să mai fi supraviețuit loviturilor”
„În cursul nopţii de 09/10 august 2022, în urma desfăşurării cercetării la faţa locului, audierii mai multor martori precum şi a persoanei bănuite de săvârşirea faptei cercetate (violenţă în familie în varianta omor calificat, împrejurările reţinute fiind: cu premeditare, asupra a două sau mai multor persoane, prin cruzimi), persoană care a dobândit succesiv calitatea de suspect, apoi inculpat în cauză, s-a dispus de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş reţinerea preventivă a acesteia pentru durata de 24 de ore.

Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale sau dispunerea unor măsuri preventive reprezintă etape şi activităţi de urmărire penală reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, respectiv asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal, activităţi care nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție,” a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

Șeful serviciului de Medicină Legală Argeș, a declarat, marți seară, că victimele au fost luate prin surprindere și ucise cu pietre de diferite dimensiuni și alte obiecte. Chiar dacă abia miercuri vor fi comunicate rezultatele autopsiilor, specialistul a apreciat că „e puțin probabil ca vreuna din victime să mai fi supraviețuit loviturilor”.

Un bărbat cu probleme psihice din Bascov, județul Argeș, și-a ucis sora, fratele, nepoata în vârstă de 5 ani, dar și alte două rude. Acesta a fost reținut și urmează să fie emis un mandat de arestare pe numele lui.

Bărbatul în vârstă de 53 de ani a încercat să își pună capăt zilelor după crimele comise, însă polițiștii l-au găsit la timp.

Marți seara, șeful serviciului de Medicină Legală din județ a precizat că victimele au fost luate prin surprindere. De asemenea, spune acesta, ele au fost ucise cu pietre de diferite dimensiuni și alte obiecte.

Rezultatele autopsiilor vor fi făcute publice în cursul zilei de joi, însă specialistul este de părere că șansele ca vreuna dintre victime să mai fi supraviețuit ulterior sunt minime.

În ceea ce îl privește pe agresor, acesta este examinat de medici și de anchetatori pentru a stabili în ce circumstanțe s-au întâmplat crimele. De asemenea, la audieri, bărbatul a declarat că plănuia să își ucidă familia de mai multă vreme.

Femeia ucisă era asistentă la Spitalul Militar, iar soțul ei este medic general, acesta se pensionase în urmă cu două luni, potrivit Antena 3.

Din nefericire, aceasta nu este singura tragedie care s-a petrecut în țara noastră. Un alt incident cutremurător s-a petrecut recent. În acest moment, o familie întreagă se află la spital, fiind în stare gravă din cauza unui atac neașteptat. Printre victime se numără și un copil de doar 10 ani.

Sursa: capital.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *