Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
GENERAL

ULTIMA ORĂ Germania va scoate cuvântul „rasă” din Constituție!

48841430 101

Cancelarul Angela Merkel și celelalte forțe guvernamentale din Germania au agreat să elimine cuvântul „rasă” din Constituția Germaniei. Ziarul bavarez Süddeutsche Zeitung scrie că decizia a fost luată luni seară, în timpul unei reuniuni la care au participat cancelarul, adjunctul său social-democrat Olaf Scholz și ministrul de interne Horst Seehofer (CSU).

Propunerea de a elimina termenul din Grundgesetz (Legea fundamentală) aparţine Verzilor, numai că în trecut, a întâmpinat mereu opoziția guvernului federal. Acum, însă, Seehofer și ministrul justiției, Christine Lambrecht, (Spd) lucrează la un proiect de lege în acest sens.

Articolul 3 din Constituția Germaniei prevede că nimeni nu ar trebui să fie penalizat sau favorizat „din cauza rasei sale”. Cuvântul rasă este de fapt inexact din punct de vedere științific atunci când se referă la om, deoarece genomul uman nu poate fi împărțit în rase.

Prin urmare, Ministerul Justiției din Germania vorbește despre o „adaptare lingvistică”, care nu va duce însă la deteriorarea vreunuia dintre drepturile consacrate în constituție. Verzii sărbătoresc şi sunt gata să sprijine proiectul de lege: „Propunem să includem interzicerea discriminării rasiale”.

Sursa: Rador/ Traducerea Cătălina Păunel; Comisarul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.