ULTIMA MINCUNA: Alocații mărite substanțial. Guvernul a făcut marele anunț

Copiii vor primi mai mulți bani la alocații, iar aceasta este o veste foarte bună. A fost votată o creștere substanțială a alocațiilor.

Ministerul Muncii a făcut anunțul așteptat de atâtea familii din România. Copiii vor avea alocații mai mari, scrie Cancan.

Cuantumul va fi următorul:

– 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

– 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora;

– 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

„Măsura a fost luată ca urmare a deciziei Parlamentului României, de suplimentare a bugetului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, cu suma de 2,13 miliarde lei, în vederea majorării alocaţiilor de stat pentru copii, prin Legea Bugetului pe anul 2019”, a precizat Guvernul.

Amintim că la 27 februarie, premierul Viorica Dăncilă a lansat un atac virulent la adresa președintelui Klaus Iohannis, pe care l-a acuzat că blochează România, prin trimiterea legii bugetului la CCR.

„Este de neînțeles de ce președintele a ales să blocheze creșterea alocațiilor copiilor, deși în urmă cu câteva zile clama acest lucru. Nu știm ce este real, atunci când face declarații politice de campanie sau președintele se teme cumva ca acest buget va duce la prea multe investiții”, a declarat Viorica Dăncilă, făcând referire la decizia președintelui Iohannis de a trimite legea bugetului național la CCR.Premierul l-a acuzat pe Iohannis că este preocupat doar de campania electorală.

„Singura preocupare a domnului președinte este campania electorală, în care intrat de ceva vreme. Tot președintele spunea în urmă cu câteva luni că România nu este pregătită pentru exercitarea președinției rotativă a UE. Realitatea a dovedit însă că România a avut o dezvoltare remarcabilă, activitatea echipei noastre fiind apreciată la nivel european”, a mai declarat premierul României la vremea respectivă.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *