UE da o lovitură gravă Ungariei! Anunțul DUR făcut anterior de Viktor Orban

Ungaria se confruntă cu o lovitură gravă! Comisia Europeană a anunțat deschiderea procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Astfel, țara intra în procedură de infringement din cauza prețurilor.

Lovitura momentului pentru Ungaria! Intră în procedură de infringement din cauza prețurilor
Mai precis, Ungaria intră în procedură de infringement din cauza prețurilor la carburanți, care sunt reduse doar pentru autovehiculele cu numere maghiare. Conform informațiilor transmise de Comisia Europeană, autoritățile maghiare încalcă regulile pieței unice.

„Vehiculele cu numere de înmatriculare maghiare, inclusiv tractoarele şi utilajele agricole cu acte maghiare, au dreptul la preţuri oficiale la combustibil mai mici cu 60 până la 70%. În schimb, toate celelalte vehicule cu număr de înmatriculare străin nu pot beneficia de aceste preţuri reduse”, a transmis Comisia Europeană, potrivit informațiilor preluate de afp.com

Acţiunile unilaterale de la nivel naţional şi introducerea de tratamente discriminatorii contravin principiilor liberei circulaţiei pe piaţa unică şi nu pot fi o soluţie. Doar prin regulile unitare la nivelul pieței unice se pot contracara efectele economice negative actuale determinate de invazia Rusiei în Ucraina, consideră Executivul european.

Demararea procedurii de infringement constă în trimiterea unei scrisori de punere în întârziere. Ungaria dispune de două luni pentru a răspunde preocupărilor exprimate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită Ungariei un aviz motivat. În lipsa unui răspuns la avizul motivat sau în cazul în care observaţiile prezentate în răspuns nu sunt satisfăcătoare, Comisia poate decide să treacă la etapa următoare a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor şi să sesizeze Curtea de Justiţie a UE cu privire la acest caz.

Măsura tarifelor diferite a fost aplicată de Guvernul de la Budapesta din mai, ca să descurajeze în special turismul la benzinării, în condițiile în care mulți români din localitățile de graniță alimentau mai ieftin acolo.

Anunțul făcut anterior de Viktor Orban
În altă ordine de idei, amintim că premierul ungar, Viktor Orban, este de părere că sancțiunile occidentale împotriva Rusiei sunt greșite, iar Europa „s-a împușcat în plămâni” și acum „se zbate pentru aer”.

„La început, am crezut că ne-am împuşcat doar în picior, dar acum este clar că economia europeană s-a împuşcat în plămâni şi că se zbate pentru aer”, a spus Orban într-un interviu la postul public de radio Kossuth.

El a adăugat că Ucraina are nevoie de ajutor, însă liderii europeni ar trebui să-şi reconsidere strategia, pentru că sancţiunile au cauzat daune ample economiei europene fără a slăbi Rusia sau a aduce războiul mai aproape de final.

„Sancţiunile nu ajută Ucraina, în schimb sunt rele pentru economia europeană şi, dacă se va continua în acest fel, vor omorî economia europeană. Ceea ce vedem acum este de nesuportat”, a afirmat Orban.

„Momentul adevărului trebuie să vină la Bruxelles, când liderii vor admite că au făcut un calcul greşit, că politica de sancţiuni s-a bazat pe presupuneri eronate şi trebuie schimbată”, a adăugat el.

Sursa: capital.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *