Turcan da o alta lovitură pensionarilor. Ori una, ori alta!

Ministrul Muncii şi al Protecţiei Sociale, Raluca Turcan a spus marţi seara că are un proiect pregătit prin care se va interzice cumulul pensie-salariu, la stat. Asta înseamnă că angajaţii care în acest moment lucrează la stat, dar au şi pensie, trebuie să aleagă ori pensia, ori să demisioneze. Asta îi va afecta în special pe medici şi pe profesori, mulţi dintre ei fiind pensionari angajaţi în continuare.

„În unele domenii, oamenii au preferat să se pensioneze, chiar anticipat şi optau a doua zi pentru cumul pensie-salariu. Acum, optează între pensie şi salariu, la stat. În măsura în care optează pentru salariu, se pot pensiona mai târziu. Dacă sunt pensionari şi trebuie să opteze, atunci ei se pot reangaja la stat, dar renunţă la pensie. Nu se poate cumula pensia cu salariul la stat.

Citiți și:  A început păruiala in PNL?

Proiectul este pregătit, urmează să-l punem în transparenţă şi dezbatere, în zilele următoare”, a spus Raluca Turcan.

Această nouă regulă nu se va aplica şi în cazul privaţilor. Mai exact, un pensionar poate să se angajeze în sistemul privat, putând să beneficieze în continuare atât de salariu, cât şi de pensie.

„Avem foarte mulţi oameni, care în momentul de faţă se pensioneaza anticipat şi se reangajează la stat, cumuland pensia şi salariul. Am pregatit un proiect de lege să îi lăsam să opteze între pensie sau salariu la stat. Dacă aleg salariul, le permitem sa se pensioneze la vârsta pe care si-o aleg, maximum 70 de ani, ca să fie în continuare salarizaţi”, a explicat Raluca Turcan într-o emisiune TV.

Citiți și:  Breaking Raluca Turcan, ANUNT pentru PENSIONARI

Sursa: antena3.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

LASA UN COMENTARIU