Turcan: ACESTEA sunt sporurile care vor dispărea din domeniul bugetar!

Vești proaste pentru bugetari! Dispar multe dintre sporurile salariale din sistemul public, anunță ministrul Muncii. Totodată, unele venituri suplimentare, adăugate la salariile din sistemul public, vor fi diminuate, iar altele vor fi date în mod egal pentru toată lumea, a declarat Raluca Turcan la un post de televiziune. Printre acestea se află și sporul de lucru în prezența radiațiilor.

Ministrul a criticat acordarea sporurilor pentru salariații din sistemul public, care, de fapt, au rămas ca măriri artificiale ale veniturilor.

”Sporuri care, în loc să fie motivatoare, au ajuns să fie privite, mai degrabă, ca un dat în majorarea veniturilor funcționarilor publici, uitându-și menirea”, spune ministrul Muncii.

Raluca Turcan a anunţat că bugetarii care încasează sporuri de calculator şi de confidenţialitate le vor pierde. Nu toate sporurile vor fi tăiate, printre acestea şi cel de şef.

Citiți și:  CSM îi dă cu legea în cap Ralucăi Turcan: 'Afirmaţie total neadevărată'

”Cel de calculator nici nu ar trebui să existe din punctul nostru de vedere și vom propune eliminarea. Așa cum am propune și eliminarea și pentru sporul de confidențialitate. Dacă lucrezi într-un domeniu în care trebuie să respecți confidențialitatea, atunci nu trebuie să fii răsplătit pentru că respecți legea.

Acolo unde sunt sporuri anapoda, în momentul în care le luăm la puricat, punem degetul pe rană și fie le acordăm fie într-o sumă fixă, dacă ele trebuie acordate, fie unele vor fi eliminate”, a mai spus Turcan.

Raluca Turcan a pledat pentru menţinerea sporului de radiaţii pentru toţi cei care lucrează în Palatul Parlamentului. Numai că, sporul va fi acordat la fel, şi pentru preşedinţii celor două camere ale parlamentului, şi pentru portar.

Citiți și:  Salariile bugetarilor, sub lupa Ministrului Muncii. Ce va face cu SPORURILE

”Acest spor, dacă se acordă, trebuie dat într-o sumă fixă. Pentru că la fel e si portarul şi femeia de serviciu şi referentul”.

Menţinerea sau acordarea sporului de antenă va fi decisă după o analiză pe care ministrul a cerut-o de la o echipă de experţi din mai multe ministere.

”La finalul acestei analize, care va presupune și negocierea și prezentarea cu reprezentanții fiecărei categorii ocupaționale, vom face tabloul exact al modului în care noi privim salarizarea în sistemul public. Să avem un plafon al sporurilor, dincolo de care salariiile în sistemul public să nu mai crească. După aceea, aceste sporuri pe care noi le identificăm, unele sa fie plafonate, altele să fie eliminate, sau chiar încurajatoare, motivante”, a concluzionat ministrul Muncii.

Sursa: antena3.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

LASA UN COMENTARIU