TUPEU de BORFAȘ PSD! Toader îl amenință cu suspendarea pe președinte!

Tupeu de BORFAȘ PSD! Toader îl amenință cu suspendarea pe președinte! „Până la urmă sancțiunea supremă vine de la popor, de la cel care-ți dă puterea. Plus de asta, există și altă sancțiune mult mai severă, pe care dv o știți și care ultima dată s-a aplicat acum șase ani.”, a declarat noul purtător de cuvânt al borfășimii din politică, Tudorel Toader, azi la Timișoara!

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, joi, într-o conferință de presă la Timișoara, că președintele trebuie să dea un exemplu de respectare a Constituției și că în caz contrar riscă să fie sancționat de electorat sau chiar suspendat. ”Jurisprudența CCR spune că toți trebue să ne îndeplinim obligațiile în baza unui principiu al cooperării și al loialității față de valorile constituționale. Eu am mai spus și-mi exprim convingereea, nu cred că președintele republicii va da românilor un exemplu de nerespectare a legii fundamentale. Prin urmare, nu avem amendă sau închisoare, dar avem obligația respectării Constituției și sancțiunile, care nu-s alea clasice, sunt cele care pot să decurgă chiar din legea fundamentală. Până la urmă sancțiunea supremă vine de la popor, de la cel care-ți dă puterea. Plus de asta, există și altă sancțiune mult mai severă, pe care dv o știți și care ultima dată s-a aplicat acum șase ani.”, a spus noul purtător de cuvânt al borfășimii. (Sursa: comisarul.ro)

Citiți și:  Adriana Stoicescu, Magistrat: Am scris pentru că îmi iubesc al naibii de mult țara și pentru că știu că sunt mulți cei ca mine

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.