Tren de pasageri deraiat în Bistriţa, la trecerea peste DN 17. Traficul feroviar şi cel rutier, blocate

Trenul Inter Regio de pe ruta Sighetu Marmaţiei – Bucureşti Nord a deraiat vineri seară, în județul Bistrița. Incidentul s-a produs chiar la trecerea la nivel cu calea ferată cu DN 17, care leagă Maramureşul de Bistriţa.

Incidentul s-a produs în localitatea Coşbuc din judeţul Bistriţa. Traficul feroviar şi cel rutier au fost blocate în zonă. Nu sunt înregistrate victime.

La locul incidentului au fost trimise echipe de intervenţie de la la CFR, SVSU Coşbuc, echipajul Detasamentului de Pompieri Bistrita, dar şi un echipaj SMURD și politie.

Reacţia CFR

Incidentul a fost confirmat și de CFR, într-un comunicat. Potrivit companiei, un vagon al trenului R 4136 a deraiat de un boghiu la intrare în stația Coșbuc. Traficul feroviar între stațiile Coșbuc și Telciu a fost închis, mai spune CFR.

”Niciun călător nu a fost rănit, toți cei 20 de pasageri vor fi preluați cu un microbuz până în stațiile Beclean pe Someș și Dej Călători, de unde își vor continua călătoria cu alte trenuri care circulă pe traseu comun”, se afirmă în comunicat.

La locul deraierii a fost trimis un tren de ajutor cu vinciuri hidraulice, ”pentru repunerea pe şină a boghiului, urmând ca apoi personalul feroviar să verifice starea liniei şi să intervină pentru eventuale remedieri din punct de vedere tehnic, proceduri necesare pentru redeschiderea traficului feroviar în condiţii de siguranţă”, mai spune CFR.

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat de acest eveniment şi îi asigură că toate intervenţiile desfăşurate la faţa locului au drept scop reluarea traficului feroviar în condiţii de siguranţă”, spune comunicatul.

loading...
Loading...

Nationalisti.ro

Editor Coordonator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *