Trei femei bătute de un tigan atât de rău într-o staţie de tramvai, încât au fost internate imediat la Chirurgie

Trei femei au fost bătute crunt de un tigan de 24 de ani într-o staţie de tramvai din Timişoara.

Tiganul urcase în tramvai înainte cu câteva staţii, faţă de staţia în care a avut loc incidentul, iar pe timpul cursei s-a certat cu mai multe persoane.

„Este vorba de un bărbat de 24 de ani, care se pare că ar fi agresat trei persoane în staţia de tramvai din zona Sinaia. Până în prezent s-a depus o plângere. Bărbatul era sub influenţa băuturilor alcoolice. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal”, au anunţat reprezentanţii IPJ Timiş.

Totul s-a intamplat luni dimineata, in jurul orei 6.00. Femeile asteptau tramvaiul in Piata Sinaia, iar in momentul in care garnitura a ajuns in statie, un barbat de etnie tiganeasca a coborat in viteza, a fugit pe scari in jos si fara niciun cuvant s-a repezit la ele si a inceput sa le imparta pumni.

Citiți și:  ÎNREGISTRĂRI AUDIO | Singurul primar cu Maybach din Giurgiu a amenințat angajații Primăriei că îi împușcă în cap

„Stateam pe banca din statie si m-am ridicat cand am vazut ca se apropie tramvaiul. Din senin, a venit un barbat in fuga si a inceput sa ma loveasca”, a spus pentru presa locala una dintre victime.

Din cate se pare, tiganul ar fi fost pus pe scandal inca de dinainte de a se urca in tramvai. Acesta s-a mai legat si de alti oameni pe strada, in zona Preyer, cat timp astepta tramvaiul.

Cele trei femei lovite de tigan au ajuns la spital. Două dintre ele sunt internate la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială, iar cea de-a treia a fost dusă la Spitalul Judeţean Timişoara.

Citiți și:  Florin Salam a spus, la România TV, ultimele cuvinte ale fratelui său: 'Mă simt din ce în ce mai rău. Luați-mă de aici!'

Una dintre ele a intrat deja în operaţie.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

nicio vizualizare
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile