Tratament extrem pentru un tigan din România, plecat în Suedia la cerşit. Gheorghe Rancu acuză că i s-a aruncat peste faţă o substanţă ce conţinea clor, în timp ce dormea într-un parc. Şi în Luxemburg, localnicii sunt revoltaţi de cerşetorii tigani. Un avocat celebru a stârnit polemici aprinse, după ce a cerut autorităţilor să ia măsuri împotriva acestora, pe care i-a calificat drept dezgustători şi obraznici. Mesajul a fost condamnat de ambasadorul României, informează B1 TV.
Tiganii care merg în Suedia se confrunta cu un val tot mai intens de violenţe împotriva lor – unii fiind chiar atacaţi cu acid sau incendiaţi. Este și cazul lui Gheorghe Rancu. După ce a cerşit pe timpul nopţii lângă barurile și cluburile din Stockholm, dimineaţă, după ce a adormit într-un parc, s-a trezit cu o durere la faţă. Bărbatul în vârstă de 27 de ani fusese atacat cu o substanţă, despre care poliţiştii susţin ca ar fi conținut clor. Tiganul a rămas cu semne pe faţă. Deocamdată nu există niciun suspect în legătura cu acest incident.
Huliţi sunt cerşetorii tigani şi în Luxemburg. Avocatul Gaston Vogel i-a transmis primarului din Luxemburg o scrisoare deschisă în care foloseşte termeni extrem de duri la adresa cerşetorilor tigani veniţi din ţara noastră.
“Aerul s-a umplut de duhoarea pe care o degajă zilnic grupurile de cerșetori dezgustători, obraznici, care, în virtutea prevederilor generoase ale Acordului Schengen, ajung în Luxemburg, fără niciun control, din îndepărtata Românie”, a scris Vogel.
Avocatul i-a cerut primarului să ia măsuri împotriva cerşetorilor şi să asigure liniştea, siguranţa şi salubritatea oraşului. De partea cealaltă, edilul luxemburghez Lydie Polfer a explicat că autorităţile fac eforturi pentru a rezolva această problemă, dar a criticat termenii folosiţi de Vogel.
La rândul său, ambasadorul României în Luxemburg a criticat discursul calomnios al lui Gaston Vogel.
”Apreciem că este necesară o atenţie suplimentară, pentru a evita promovarea prin presă a stigmatizărilor şi generalizărilor nocive, pe care suntem convinşi că nu le împărtăşiţi. O generalizare de acest tip este cea prin care România este numită ca fiind ţară de origine a tuturor persoanelor care cerşesc, descrise de altfel într-un mod discriminatoriu şi nedemn, se precizează într-un comunicat al Ambasadei române, care mai aminteşte şi că libertatea de circulaţie este un drept fundamental al cetăţenilor europeni.
Susțineți presa independentă. Ne puteți sprijini printr-o donație prin PayPal:
LASA UN COMENTARIU