TRAGEDIE AVIATICA Avion prabusit într-o zonă rezidențială din Germania. Cel puțin trei morți

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit sâmbătă pe o clădire rezidenţială din oraşul Wesel din landul Renania de Nord Westfalia, în nord-vestul Germaniei, ucigând trei persoane şi rănind un copil, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, informează dpa şi Reuters, potrivit Agerpres.

Nu se ştie deocamdată dacă printre victime se află şi pilotul avionului, prevăzut cu două locuri. În timpul inspectării proprietăţii, pompierii au găsit un copil – probabil un rezident al clădirii – care era uşor rănit, a spus purtătorul de cuvânt. De asemenea, membrii echipelor de salvare au găsit o paraşută lângă locul accidentului, despre care poliţia presupune că este paraşuta de urgenţă a aeronavei.

Citiți și:  Tragedie aviatică in Franta. Două avioane s-au ciocnit în zbor, toti pasagerii au murit

Acoperişul clădirii, în care se aflau cinci apartamente, a luat foc după impact, dar incendiul a fost stins până sâmbătă după amiaza.

Potrivit purtătorului de cuvânt, avionul a decolat probabil de pe aerodromul Marl, situat în apropiere de estul oraşului unde a avut loc accidentul.

Martori au declarat presei locale că aeronava a intrat în coliziune cu un balon cu aer cald cu puţin timp înainte de accident.

Sursa: stiripesurse.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

17 vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile