Tradițiile de Anul Nou ale EUROPEI „MULTICULTURALE”. În Belgia, POMPIERII sunt ATACAȚI cu PIETRE și ARTIFICII. În Franța, „petrecăreții” INCENDIAZĂ ZECI DE MAȘINI

„Atacă pompierii” a devenit în ultimii ani un joc extrem de iubit de tinerii din celebra suburbie Molenbeek a capitalei belgiene. Nu vă gândiți că e vorba de un videogame, totul e real, inclusiv pompierii.

Conform purtătorului de cuvânt al sindicatului care-i reprezintă, Eric Labourdette, tinerii din zonă pun foc, după care „telefonează și cer ajutorul pompierilor, iar când aceștia ajung la fața locului sunt atacați. (…) Ne-am cam săturat de această tradiție de Revelion”. Labouurdette a dat toate detaliile despre “capcana” pregătită de tinerii musulmani pentru colegii săi. Mai multe grupuri care ieșiseră să arunce petarde și artificii au incendiat coșurile de gunoi, dar și un brad de Crăciun pe Rue des Etangs Noirs în Molenbeek-Saint-Jean. Prima echipă de pompieri sosită cu o autospecială în zonă a luat decizia să nu intervină pentru că siguranța nu le era asigurată de poliție. Când au văzut că pompierii fac cale întoarsă, tinerii au început să arunce proiectile spre mașină. Echipajul celei de a doua autospeciale a avut și mai puțin noroc. Petrecăreții au luat-o la țintă cu pietre. Cu oglinzile retrovizoare și parbrizul sparte, pompierii s-au văzut nevoiți să se retragă de teamă să nu fie răniți. Ca urmare, o casă din zonă a ars din temelii. Pagubele nu se rezumă însă la atât. Supărați că pompierii au plecat tocmai când era distracția mai mare, petrecăreții au vandalizat stațiile de autobuz și au distrus iluminatul stradal din zonă, ba au și jefuit o farmacie.

Citiți și:  Papa Francisc: „Fiecare țară aparține și imigrantului”, iar Imamul Al-Azhar îl felicită

Reprezentanții pompierilor nu mai au speranțe că se mai poate face ceva în Molenbeek. „Clar, nu mai e posibil niciun control al autorităților în această zonă”, a declarat Labourdette. Tradiția de Revelion din Molenbeek, cartier în care peste 80 la sută din locuitori sunt musulmani, cei mai mulți de origine marocană, prevede și atacarea trecătorilor cu artificii și petarde în nopțile de sărbătoare. Mai ales că nimeni nu le face nimic. În urma acuzațiilor venite din partea pompierilor. ministrul regional de Interne, Pieter de Crem, s-a mulțumit să ceară poliției să intervină hotărât în zonă pentru a preveni deteriorarea situației. E însă greu de crezut că tinerii petrecăreți o vor păți măcar de data aceasta. Nicio plângere oficială nu a fost depusă. Și, oricum, e greu de crezut că oamenii legii ar putea prinde niște tineri oarecare, atâta vreme cât le-au fost necesare luni întregi ca să pună mâna în Molenbeek pe Salah Abdeslam, deși acesta era bănuit de implicare directă în atacurile sângeroase care au avut loc pe 13 noiembrie 2015 la Paris. Nici Franța vecină nu a trecut în Noul An fără probleme. O altă suburbie celebră (să nu-i spunem no-go zone, pentru că asemenea locuri nici nu există în opinia presei progresiste) a fost luminată feeric. Nu prin grija autorităților, ci a localnicilor, care au incendiat 99 de mașini. La Saint Denis s-au înregistrat de Revelion și ciocniri între poliție și bandele care fac legea în zonă. Acestea nu pot fi legate însă de niciun eveniment calendaristic, pentru că au loc ori de câte ori autoritățile își fac curaj să pătrundă în cartier.

Citiți și:  Papa Francisc: „Fiecare țară aparține și imigrantului”, iar Imamul Al-Azhar îl felicită

Sursa: Evz.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile