Trădarea momentului în politică. DEMISIE IMPORTANTA din PSD!


PSD are parte de o nouă lovitură după ce un alt politician a decis să își dea demisia. Acesta a declarat că va oferi explicații despre plecarea din tabăra social-democraților.

Dănuț Hălălai, fostul prefect de Alba, a decis să plece din tabăra social-democraților. Pentru ca ”durerea” să fie și mai puternică, acesta s-a înscris în partidul Pro România, condus de Victor Ponta.

Ce a transmis fostul prefect
„Motivele care m-au determinat să iau o astfel de decizie, fiţi siguri, sunt mai mult decât întemeiate. Despre plecarea din PSD Alba, şi nu doar atât, voi da mai multe explicaţii, alături de Horaţiu Florea, coordonatorul filialei Alba a PRO România, într-o conferinţă de presă, pe care o vom organiza în curând.

Până atunci, sunt onorat de faptul că m-am alăturat unei echipe care reprezintă valorile şi principiile unui adevărat partid de stânga, dedicat şi adaptat nevoilor şi contextului actual pe care îl traversează România”, a transmis Dănuţ Hălălai.

Acesta a fost ales prefect în timpul Guvernului Grindeanu
Hălălai a fost detaşat pe funcţia de șef al Gărzii de Mediu Alba la începutul anului 2013, din postul de consilier la Agenţia pentru Protecţia Mediului Alba. Acesta a câştigat concursul organizat în perioada 26-27 martie 2013 pentru funcţia de conducere a Gărzii de Mediu Alba.

Dănuț-Emil Hălălai este din Teiuș și este absolvent de masterat în Știința și Ingineria Mediului. Fratele acestuia este Mirel Hălălai este primar (PSD) al orașului Teiuș.

Dănuț Hălălai s-a remarcat ca un om de administrație echilibrat și a fost considerat de colegi unul dintre cei mai buni. S-a implicat de fiecare personal în coordonarea unor evenimente cum au fost intervențiile după inundațiile de la Răchita sau incendiul de la Mănăstirea Râmeț.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

1.356 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile