Trădare supremă în politică! Breaking news

Trădare supremă pe scena politică. Un cunoscut senator a trecut la alt partid și se declară extrem de mulțumit de decizia luată. Despre cine este vorba și în ce formațiune politică a intrat?

Senatorul PSD Florin Cârciumaru a anunţat că a luat decizia să se înscrie în Pro România, declarând că e mândru să facă parte dintr-un partid tânăr, de centru-stânga.

Totodată, el l-a lăudat pe liderul Pro România, Victor Ponta, dar și pe restul ”echipei tinere”.

„Ţin să mulţumesc domnului Victor Ponta, cât şi domnului preşedinte Alin Văcaru cât şi domnului preşedinte Marius Borcan pentru invitaţia şi insistenţa dumnealor de-a lungul anilor ca astăzi să fac acest pas, să mă înscriu în partidul Pro România. Îmi doresc ca din această poziţie, aşa cum am făcut de-a lungul anilor alături de omul şi primul ministru Victor Ponta multe pentru oraşul Târgu Jiu şi judeţul Gorj, să fac şi de aici încolo alături de dânsul şi de această echipă tânără.

Citiți și:  Demisia momentului în România!

Pentru mine este o mândrie că pot să vin într-un partid tânăr, de centru-stânga, dar mai ales lângă oameni tineri, oameni care efectiv au lucrat, atunci când au făcut primii paşi în politică, lângă mine, dumnealor tineri aspiranţi, eu primar în exerciţiu şi preşedinte pe funcţie al organizaţiei PSD Gorj”, a declarat Cârciumaru, într-o conferinţă de presă, citat de presa locală.

Cine este Florin Cârciumaru
Florin Cârciumaru are o adevărată carieră în lumea politică. El se poate declara un adevărat veteran al social-democraţilor gorjeni. În 2016, funcţia de senator din partea PSD Gorj, filială al cărei preşedinte a fost timp de mai mulţi ani. El a fost primar al municipiului Târgu Jiu timp de patru mandate, în perioada 2000-2016.

De asemenea, anul trecut, Florin Cârciumaru nega vehement o eventuală plecare din formațiunea politică, spunând: ”Eu nu-mi voi trăda colegii și partidul, chiar dacă PSD trece printr-o perioadă dificilă. Dezmint categoric zvonurile potrivit cărora aș intenționa să părăsesc partidul. Niciodată n-am dezertat, am rămas și voi rămâne lângă membrii PSD”.

Citiți și:  Demisia momentului în România!

Totuși, în ciuda declarațiilor făcute, până la urmă senatorul s-a dus la alt partid.

În același timp, fostul premier Victor Ponta a afirmat, online, în cadrul conferinţei de presă, că se bucură de „reîntregirea echipei”.

„Mă bucur foarte mult că se reîntregeşte echipa (…) Cu domnul Cârciumaru se reface echipa de aur a Gorjului, eu cred ca 2012-2016 au fost anii cei mai buni pentru Târgu Jiu, pentru Gorj (…) Mi l-am dorit pe domnul Cârciumaru alături de mine”, a spus liderul Pro România.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Urmareste canalul nostru de Telegram! Click aici.

 

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile