Torţionarul Alexandru Vișinescu a murit in PUSCARIE! Iata motivul

Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a murit la spitalul Rahova. Avea 93 de ani şi era condamnat la 20 de ani de închisoare.

„Personalul medical al Penitenciarului-Spital București-Rahova a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unei persoane aflate în custodie, concomitent fiind solicitat sprijinul serviciului unic de urgență 112. În ciuda eforturilor depuse de personalul specializat, decesul persoanei în cauză a fost declarat în jurul orei 1430. Aceasta se afla în evidența unității cu o serie de afecțiuni medicale cronice, pentru care se acordau îngrijiri și tratament potrivit recomandărilor medicilor specialiști. În conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la informarea: familiei persoanei condamnate, judecătorului de supraveghere a privării de libertate, Parchetului de pe lângă Tribunalul Municipiului București, INML București”, transmit oficialii spitalului.

Luna trecută, torţionarul Alexandru Vişinescu a ajuns în stare gravă la un spital din Bucureşti, cu ruptură de splină şi mai multe coaste rupte. Vişinescu a fost transportat la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală după ce a suferit o ruptură de splină şi mai multe coaste rupte.

Potrivit unor surse, Vişinescu ar fi căzut în timp ce se afla în penitenciar, însă există şi posibilitatea ca acesta să fi fost bătut.

Alexandru Vişinescu a solicitat întreruperea pedepsei cu închisoarea, invocând motive medicale. Avocata lui a spus că Vișinescu simte că nu mai are mult de trăit și vrea să moară acasă.

Alexandru Vişinescu a fost condamnat definitiv, în 10 februarie 2016, la 20 de ani de închisoare în dosarul în care a fost găsit vinovat de crime împotriva umanităţii, decizia fiind o premieră din punct de vedere judiciar. Vişinescu este primul inculpat care a fost condamnat pentru fapte comise cu peste 50 de ani în urmă.

Procurorii Parchetului instanţei supreme l-au acuzat pe Vişinescu că, în perioada 1956-1963, când a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a luat măsuri de persecutare a deţinuţilor politici încarceraţi.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

nicio vizualizare
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile