Top 12 obiective programatice ale AUR, pentru perioada primului mandat în Parlament

Performanța politică a AUR, materializată prin intrarea în Parlament la de trei ori procentul de care ar fi avut nevoie pentru a trece pragul electoral, a suprins aproape pe toată lumea, mai puțin pe aderenții noii formațiuni politice care și-au și prezentat decalogul primului mandat în parlamentul României. Astfel:

  1. În termen de 7 zile după instalarea în Legislativ, AUR se va dezice public de imperialistul Vladimir Putin, cel care a avut tupeul să se arate extrem de nedumerit de nemulțumirea românilor, declarând: ”Ați vrut aur din tezaur, v-am dat AUR, ce nu vă mai convine acum?”.

  2. Intrat în Parlament, președintele AUR, George Simion, a declarat că, în eventualitatea în care vor participa la o formulă de guvernare, partidul său va electrifica va asfalta toate tunelurile dacice de sub Bucegi.

  3. Pentru parlamentarii prinși cu ocaua mică în exercitarea mandatelor, AUR propune arestarea lor publică, încătușarea cu brățări dacice de fontă și, în caz de condamnare, aruncare în sulițe ca pedeapsă unică.

  4. Limba dacică va fi declarată limbă națională iar locul abecedarelor va fi luat de Tăblițele de la Tărtăria, ediția a 2-a, revizuită de Daniel Roxin.

  5. Pentru că șmecherii de la Renault produc deja mai multe modele de Dacia, transportul public național de suprafață va fi deservit exclusiv de noile OtoDACar, produsele la Uzinele Mecanice din Chișinău.

  6. Transportul subteran va avea magistrale noi, gen Sinaia – Poiana Țapului sau Bușteni – Predeal, societatea care va deservi această nouă facilitatre de transport urmând să poarte numele Decebal MetroRex Daciae.

  7. În spațiile publice închise vor fi interzise măștile sanitare, acestea urmând să fie înlocuite cu măști din făină de ovăz, argilă, brusture, sau cataplasme din ienupăr și leuștean.

  8. Galantarele supermarketurilor vor comercializa cu prioritate pulpă de mânz, cotlet de viezure, piept și aripi de barză, frunte de zăr și ceafă de zimbru,

  9. George Simion a promis că, și după primul mandat de parlamentar va rămâne la fel de sărac încât, pe lângă el, Ion Iliescu să pară în continuare doar cinstit.

  10. În prima zi de mandat, președintele AUR, George Simion, își va publica și declarația de avere, aia în care apar doar un credit de studii, o Lada Samara din 2000 și un tanc Kliment Voroșilov din 1945, contractat în rate de bunciul său.

  11. AUR a anunțat că, în termen de un cincinal, își propune mutarea capitalei României la matca sa firească, Sarmizegetusa, și eliminarea tuturor cuvintelor de proveniență latină din vocabular.

  12. Singura concesie ar putea fi făcută județelor limitrofe Dunării care, în amintirea toponimiei sud dunărene de acum 2000 de ani, ar putea fi grupate într-o regiune distinctă, numită Dacia AUReliana.

Autor: Eugen Cismasu / Academia Catavencu

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Citiți și:  Sorin Lavric, senator AUR: „Țiganii au adus Coronavirusul în România!”
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile