Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
POLITICA

Tokes: Un consilier al preşedintelui IOHANNIS a acceptat să purtăm discuţii pe tema autonomiei “ţinutului secuiesc”

tokes-secui-steagLaszlo Tokes, preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, a condamnat astăzi strategia anunţată de MAI cu privire la considerarea promovării autonomiei teritoriale a “ţinutului secuiesc” ca ameninţare la adresa siguranţei naţionale.

“Nici preşedintele Klaus Iohannis nu vine în susţinerea autonomiei etnice deşi dânsul este de origine săsească, saşii find o comunitate care în timpul regatului maghiar au avut un sistem de autonomie. Iohannis trebuie să fie în cunoştinţa acestor realităţi privind democraţia instituţiei autonomiei. Am solicitat o întâlnire, dar în mod politicos am fost refuzat. Un consilier al preşedintelui este totuşi de acord să ne întâlnim. CNMT va avea o întâlnire cu administraţia prezidenţială. Propun să ne întâlnim şi să prezentăm cauza autonomiei integrale şi să obţinem sprijinul preşedintelui”, a declarat Laszlo Tokes.  – NapocaNews

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

5 comentarii

  1. Daca presedintele accepta cererile unui agent maghir, inseamna ca nu este presedintele romanilor. Asa ceva nu este admisibil, toate dovezile chiar si cronica ungureasca scrisa de un ungur ce se afla in ungaria ei o interpreteaza cum vor ei.Singura solutie este ca aceia care fac parte din UDMR, saplece in ungaria.Cetatenii romani de nationalitate mghiara si saseasca sau secuiasca sunt conationali atatati dela Budapesta si UDMR.Daca UDMR dispare cred ca noi vom putea comvietui in bune conditiuni.In SUA nu exista ca romanii sau ungurii sa aiba autonomie daca sunt majoritari in anumite zone,sau sa puna steaguri pe primarii.

  2. Domnul Laszlo Tokes ar putea obtine autonomie teritoriala in UNGARIA pentru toti nemultumitii si frustatii etnici maghiari si secui.Cineva atrage atentia cu privire la campia PANONIEI,dealtfel tot tinut al strabunilor daci nicicum al nomazilor mongoloizi de astazi maghiari."SUCCESURI MULTE "domnule Tokes dar dupa cum vezi tot ce intreprindeti in EUROPA nu prea da roade,sunteti ca apa de ploaie.Sa cam saturat lumea de mofturile voastre ultra-nationaliste (fasciste).Sunt multe de comentat dar nu face-ti doi bani….

  3. Daca Tokes ar avea un pic de fler politic,nu ar cere autonomie ptr. Tinutul Secuiesc,ci autoguvernare pentru tinuturile istorice(Transilvania,Moldova,etc.),in acest fel ar primi si sprijinul romanilor si nu ar mai fii considerat doar un ungur descreierat,dar de unde nu e,nici Dzeu nu cere.

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.