fbpx
ECONOMIC

Tigările se SCUMPESC de la 1 ianuarie. Iata cat va costa un pachet

212

România trebuie să transpună în totalitate Directiva 64/2011 a Comisiei Europene privind acciza impusă pentru ţigarete, măsură ce va creşte costul unui pachet de ţigări.

Potrivit art. 11 al Directivei 64/2011, până la 1 ianuarie 2019, incidenţa accizei în preţul mediu ponderat trebuie să fie de 60%, ceea ce înseamnă o creştere de 1-2 procente.

„Conform Directivei 64/2011 (art. 10), România, alături de alte şapte state din Europa Centrala şi de Est au beneficiat de o derogare, până pe 31 decembrie 2017, pentru respectarea a două cerinţe: nivelul minim al accizei totale să fie 90 euro/1.000 ţigarete şi incidenţa accizei să fie 60% din preţul mediu ponderat. Ambele cerinţe au fost îndeplinite încă din anul 2015. În prezent, acciza totală se ridică la circa 98 euro / 1.000 ţigarete, însă incidenţa accizei în preţul mediu ponderat este uşor sub 60%. Potrivit aceleiaşi Directive (art. 11), corecţia ar trebui făcută până la 1 ianuarie 2019”, au declarat pentru „Adevărul” surse din piaţă.

Potrivit acestora, în cadrul dezbaterilor publice iniţiate de Ministerul Finanţelor pe Proiectul de modificare a Codului Fiscal, au fost discutate o serie de propuneri în sensul ajustării Calendarului actual de creştere graduală a accizei, astfel încât să se asigure îndeplinirea cerinţelor europene, o mai bună previzionare a veniturilor bugetare, dar şi predictibilitate şi stabilitate pentru companii, dat fiind că, aşa cum s-a văzut până acum, orice creştere bruscă şi neplanificată a taxelor generează majorarea abruptă a pieţei negre. Urmează ca Ministerul Finanţelor să publice pe site forma finală a proiectului de modificare a Codului Fiscal.

În prezent, ponderea taxelor (acciza şi TVA) în preţul unui pachet de ţigarete este de circa 75%. Asta înseamnă că, din 17,5 lei, costul unui pachet de ţigări, 13,125 lei ajung în buzunarul statului.

follow us on google news

Intră pe canalul de Telegram!

78 782089 telegram logo navigator universal a3 80gsm white printer

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Aceste informații pot fi utile și altor persoane.