Țigănismul e noul românism

nu

Rareori scriu despre întâmplări cotidiene. Indignarea mă împinge să iau o măsură, măcar în scris, în fata ipocrizei deșănțate, a cinismului criminal afișat cu emoție de o parte a mass-mediei românești. Pe 6 iunie 2014, popularul prezentator, cu vocație de pastor pentru gospodine și pensionari, Mihai Gâdea dedica un întreg episod din sintezele sale moralizatoare cazului unor frați orfani, înfiați în Statele Unite, care se reîntâlnesc decenii după într-un extaz însiropat în imaginația marelui jurnalist și a echipei sale.

Frații sunt trei băieți tineri, oarecum sănătoși, normali, cetățeni americani obișnuiți. La origini, cei trei fuseseră duși la orfelinat sau dați spre înfiere de către familiile lor. Părinții lor adevărați, ca orice american civilizat și fără prejudecăți rasiale, vin în România imediat după 1990 și îi adoptă pe fiecare dintre frați. După 20 de ani, inimile se reunesc, păcatele vechi sunt iertate, lacrimile curg gârlă pe obrazul iubitor al familiilor. Mihai Gâdea și angajații săi respiră ușurați: universul, dacă nu societatea, le îndreaptă pe toate, într-0 armonie celestă. Între timp suntem informați că familiile naturale, “oameni simpli” convertiți la bigotism penticostal, i-au “vândut” cândva pe cei mici și bolnăviori pe câteva zeci de perechi de blue jeans. Dacă informația este reală sau doar de un senzaționalism ieftin, ideea că o ființă umană este tranzacționată în schimbul unor haine (care se vindeau ca pâinea caldă în Romania de la inceputul anilor ’90) îl entuziasmează ca o picanterie gazetărească pe Mihai Gâdea. Reportajul se termină precum o melodramă de prost-gust. Metaforic, toată lumea îmbrățișează inimos pe toată lumea: ce final fericit! Mai mult de atât, politicianul de carieră Ecaterina Adronescu, cea al cărei discurs oficial este însubstanțial și clișeistic ca limba de lemn a birocraților comuniști de pe vremuri, dă și-un sfat bătrânesc tinerelor familii din România: nu vă mai trimiteți copiii la orfelinate!

Citiți și:  Capitala, asediată de interlopi. Arme și droguri de un million de euro | VIDEO

Ce se vedea de la o poștă, dar nici măcar nu s-a amintit în treacăt în emisiunea telenovelă, este faptul că frații sunt de etnie rromă sau că provin din sate extrem de sărace. Fratele rămas în România era un analfabet șomer în prezent, tatuat din cap până la brâu cu desene obscene. Un al frate al americanilor îl bătuse pe un alt cetățean până îl băgase în comă și fusese închis timp de patru ani pentru faptă. Neamurile țigănești ale frățiorilor din America nu dădeau semne că o duc mai bine în anul 2014 decât în 1990-1992. Satul din comuna Dâmbovicioara arăta în continuare ca un fief african al crimei organizate. Mai mult, unele dintre rude voiau să fie ajutate și astăzi cumva material. Faptul că în România sunt oameni care își comercializează rudele nu i-a smuls nici o lacrimă doamnei Ecaterina Andronescu. Pe ea, ca și pe moderator, îi induioșase momentul Kodak cu reunirea neamurilor țigănești.

În loc să vedem un reportaj serios în care să aflăm despre dimensiunea politică și socială a sărăciei, șomajului, analfabetismului, hoției, proxenetismului, traficului cu carne vie și corupției la nivel înalt din satele țigănesco-românești și să înțelegem de ce trei tineri americani nu mai seamănă deloc cu rudele lor cu chipuri lombrosiene crescute de pomană în România, românii asistă la smiorcăiala unui politician veros și la umanismul fals al lui Mihai Gâdea și al angajaților lui.

Citiți și:  [ Intervenție în forță a mascaților: BĂTAIE ÎNTRE ȚIGANI ÎN CEL MAI RĂU FAMAT CARTIER DIN ORAȘ! Trei bărbați la spital ]

Acum am priceput de ce țiganii sunt discriminați în România și de unde se recoltează ideile din limbajul urii la adresa lor (“țigancă împuțită”, “țigani borâți”, “borfași, hoți și curve” etc.): pentru că atunci când rănile subdezvoltării economice și ale sărăciei generalizate sunt surprinse în fundal, senatori și jurnaliști de investigație se prind în brațe cu bietele “victime” și se excită sentimental unii pe alții pentru ca, nu mult după, să uite că au existat, unii întorcându-se în ruinele lor de găuri în pământ, alții lăfăindu-se în palate princiare.

Din perspectiva decenței materiale și a comportamentului minim civilizat ce vine odată cu un loc de muncă plătit peste salariul de subzistență, românii sunt țigani și vice versa. Țigănismul este doctrina prin care orice infracțiune și chiar foamea trec drept vicii private și trebuie iertate printr-o descărcare de delir național ce se lasă nu cu sânge, ci cu plânset de crocodil. După însă, nimic nu s-a schimbat și toate continuă la fel. Ei bine, să nu fie ordine în cosmos? By the way, mai există sate în Statele Unite?

https://vicuslusorum.wordpress.com/

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
2 Comments
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
dan
dan
6 ani in urma cu

Europa nu este a tiganilor!

dukenazy
dukenazy
6 ani in urma cu

Neo Comuniști apară drepturile infractorilor în mod intenționat! Ne=au fost furate drepturile și libertățile cu japca! Acum țigani au mai multe drepturi decât noi. Si cică asta e democrație!