“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
NATIONALNOUTATIOPINII

Ticalosia politicienilor romani. Omule, daca nu te trezesti la timp, nu o sa mai ai nimic de aparat!!!

Lucrurile sunt simple și orice om cu o minimă inteligență le poate înțelege:

1. Permisiunea ca pământurile României să poată fi achiziționate de străni, de la 1 ianuarie 2014, aproape fără nicio îngrădire, este o cerință ticăloasă  a anumitor forțe din afara țării care, de 23 de ani, duc un război total împotriva noastră, distrugându-ne (cu complicitatea trădătorilor din interior) economia, educația, sistemul de sănătate…

2. Faptul că legea care urma să reglementeze modul în care străinii pot cumpăra terenuri agricole în România a trecut prin parlament înainte de Crăciun, cu doar câteva zile înainte de aplicarea ei, este dovada iresponsabilității și trădării clasei politice. O astfel de lege ar fi trebuit să o avem încă din vara trecută și ea trebuia supusă dezbaterii publice. De ce? Pentru că pământul acestei țări este al poporului român, nu al politicienilor ticăloși care, vremelnic, se află la conducerea țării.

3. Faptul că președintele a retrimis legea în parlament creează un vid legislativ de peste o lună de zile, perioadă în care orice străin poate cumpăra, fără niciun aviz din partea statului, orice pământ găsește disponibil și în orice cantitate vrea. Așa că, chiar dacă decizia președintelui pare salutară, pentru unii, în sensul că ea ar urmări corectarea legii, eu mă gândesc la faptul că totul e un scenariu menit să faciliteze străinilor MARI LOVITURI FUNCIARE. Oare credeți că cei care vor să pună mâna pe pământul României nu au lecțiile făcute, nu au realizat deja înțelegeri iar acum, în aceaste zile, nu fac deja tranzacțiile? Să nu fim naivi! Președintele este fan Chevron și Gold Corporation iar asta spune tot. Cu alte cuvinte, dacă pe alte probleme politicienii se bat între ei, pe tot ce ține de trădarea intereselor naționale sunt o aceeași echipă; lucrează în aceeași tabără!

4. Dovada clară a noii trădări pe care lepădăturile politice o operează chiar acum este pusă în evidență de o simplă comparație cu alte țări europene. Astfel, unele țări au amânat până în anul 2020 punerea în discuție a unei astfel de legi în timp ce altele, chiar dacă au introdus o astfel de lege, au creat atâtea obstacole încât devine aproape imposibil pentru un străin să cumpere teren agricol!!! De ce la noi nu se face așa? De ce această grabă și aceste sincope care ne lasă descoperiți? Pentru că România este o țară sub ocupație iar cozile de topor care o conduc au mandat să pună acest popor pe butuci cât mai repede.

5. Pierderea suveranității este ultimul pas, de care ne apropiem vijelios. Iată de ce: în timp ce datoria externă a țării crește neîncetat, guvernanții români, la cererea forurilor străine (FMI, BM ș.a.) privatizează tot mai multe dintre proprietățile statului. Cu alte cuvinte, se lipsește de tot mai multe resurse care i-ar permite să plătească datoria externă în viitor. Realizați uriașa ticăloșie? Datorii tot mai mari și tot mai puține resurse economice pentru statul român. Asta înseamnă că nu o să mai putem plăti niciodată datoria externă! Logic, nu? Dacă acum nu facem față datoriei exterene, dovadă a faptului că aceasta nu se diminuează de la un an la altul, ci crește, cum o să o putem plăti în viitor, cu și mai puține resurse care aduc bani statului român? Consecința neplății datoriei? Pierderea suveranității!
Așa că, omule, dacă nu te trezești la timp, nu o să mai ai ce apăra! Dacă nu te trezești la timp, vei fi responsabil pentru viitorul pierdut al copiilor tăi! Dacă nu te trezești la timp, ÎȚI MERIȚI SOARTA!

Daniel Roxin – Adevarul Despre Daci

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.